Patru incendii în gospodării s-au produs în județul Vâlcea în prima zi a anului.
Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi în prima zi a acestui an pentru stingerea a patru incendii produse în gospodării, două dintre ele fiind provocate intenţionat, au anunţat, luni, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.
Potrivit sursei citate, primul incendiu s-a produs chiar în primele minute ale noului an, la Băile Olăneşti, cauza probabilă stabilită în urma cercetărilor preliminare fiind folosirea unor mijloace pirotehnice, fără respectarea normelor împotriva incendiilor.
"În data de 01.01.2022, la ora 00.07, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "General Magheru" al judeţului Vâlcea au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă de locuit în localitatea Băile Olăneşti. Până la stingerea incendiului a ars astereala casei, construită din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de 110 mp şi au fost degradate învelitoarea construcţiei şi bunuri din interiorul acesteia. Incendiul a fost stins în cooperare cu SVSU Băile Olăneşti", se arată în comunicatul de presă transmis de ISU Vâlcea.
Citește și: Accidente grave pe șoselele din România, în această seară
Celelalte trei incendii la care au intervenit pompierii militari vâlceni sâmbătă s-au produs la o casă de locuit din municipiul Drăgăşani, o anexă gospodărească din Câineni şi încă o anexă din comuna Pesceana, primele două fiind provocate intenţionat, iar ultimul a fost declanşat de jarul căzut dintr-o sobă.