O nouă specie de coral moale de mare adâncime a fost descoperită în largul mării în vestul Scoţiei de către oameni de ştiinţă ai guvernului scoţian, relatează miercuri dpa.
Specimenele au fost găsite pe platforma continentală Rockall Trough la adâncimi de până la 2.000 de metri, pe o perioadă de aproape un deceniu până în 2019, scrie Agerpres.
Ele au fost păstrate pentru analiză, în condiţiile în care coralii de mare adâncime sunt rar întâlniţi, şi s-a crezut iniţial că fac parte dintr-o familie de corali coloniali cunoscuţi sub denumirea de Umbellula.
Exemplarele au fost studiate în colaborare cu expertul în corali recunoscut la nivel internaţional dr. Pablo Lopez-Gonzalez de la Universitatea din Sevilla, folosind o combinaţie de metode tradiţionale şi analize genetice de ultimă generaţie.
Rezultatele genetice, susţinute de studiul microscopic al structurilor scheletice, au arătat că exemplarele sunt o specie nouă şi aparţin unei familii de corali coloniali complet nouă pentru ştiinţă.
Prima parte a numelui dat noii specii a fost aleasă datorită asemănării sale fizice cu Umbellula, în timp ce a doua parte a fost aleasă în onoarea contribuţiilor aduse ştiinţei de nava de cercetare marină a guvernului scoţian Vessel Scotia.
"Aceasta este o descoperire importantă şi interesantă şi doresc să felicit echipele implicate. Munca lor sugerează că biodiversitatea submarină este mult mai diversă decât se credea anterior şi demonstrează că cooperarea internaţională este vitală pentru a creşte înţelegerea noastră asupra mediului natural. Sunt încântată că oamenii de ştiinţă ai guvernului scoţian au jucat un rol cheie în acest sens", a declarat Mairi McAllan, ministrul pentru Mediu al guvernului scoţian.
"Scoţia are unele dintre cele mai frumoase şi mai diverse ecosisteme marine de pe planetă şi ne angajam să le protejam pentru generaţiile viitoare", a mai spus ea.