Obiective turistice unice în lume, distruse complet de incendiile din Hawaii

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Foto ilustrativ: Pexels.com
Foto ilustrativ: Pexels.com

Repere turistice şi simboluri istorice de mare valoare au fost distruse complet de incendiile din Hawaii.

Incendiile dezastruoase din Maui au afectat aproape toate aspectele vieţii, ucigând cel puţin 36 de persoane şi distrugând sau punând în pericol clădiri importante pentru istoria hawaiiană. Printre monumentele din Hawaii se numără şi un copac maiestuos cunoscut drept simbol al culturii insulei.

O mare parte din comunitatea Lahaina din vestul insulei Maui, unde locuiesc aproximativ 12.000 de persoane, a fost distrusă, iar sute de familii au fost strămutate, a declarat miercuri guvernatorul statului Hawaii, Josh Green. Mai mult de 270 de structuri au fost afectate în Lahaina, multe dintre ele situându-se în apropierea unuia dintre cei mai mari şi mai vechi arbori banyan - cunoscut şi sub numele de ficus de Bengal - din Statele Unite.

O atracţie turistică de top, Lahaina a fost cândva capitala Regatului Hawaii, iubită de regii şi reginele sale, precum şi de echipajele navelor de vânătoare de balene şi de misionari, potrivit National Park Service. Importat din India şi plantat în faţa tribunalului Lahaina şi a portului Lahaina în 1873, copacul banyan este unul dintre cei mai mari de acest fel din SUA. Flăcările au ars majoritatea ramurilor copacului, după cum imaginile din satelit şi înregistrările video. Arborele se întinde pe o suprafaţa foarte mare şi are o înălţime de peste 60 de metri, potrivit autorităţilor din Hawaii.

La nord de copac, Muzeul Baldwin Home - o casă din anii 1830 despre care se crede că este cea mai veche din Maui - a fost redusă la cenuşă, a confirmat miercuri pentru CNN directorul executiv al Fundaţiei de Restaurare Lahaina, Theo Morrison. Structura originală cu patru camere şi un singur nivel a fost construită în anii 1830 cu vedere directă spre debarcaderul din Lahaina, unde ancorau navele de vânătoare de balene, potrivit fundaţiei.

A fost afectată, de asemenea, biserica Waiola, unde timp de 200 de ani au răsunat imnuri bisericeşti în engleză şi în hawaiiană. Zidurile bisericii au fost înghiţiţi de flăcări, care s-au întins până la cimitirul bisericii, unde este locul de odihnă al primilor membri ai familiei regale din Regatul Hawaii, citează Rador.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel