Ochii pe Rusia pe data de 4 octombrie 2022! Ce-i mai trece prin cap dictatorului Vladimir Putin

Autorul articolului: Anca Murgoci |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Știri
Vladimir Putin
Vladimir Putin

Consiliul Federaţiei (Senatul rus) planifică să discute în 4 octombrie despre anexarea a patru teritorii ucrainene controlate de armata rusă, unde Moscova a organizat referendumuri privind integrarea lor în Rusia, potrivit unei declaraţii făcute marţi de preşedinta Senatului, Valentina Matvienko, citată de EFE.

Anterior, o sursă parlamentară rusă anonimă indicase că oficializarea anexării celor patru teritorii ucrainene va avea loc cel mai mai probabil în 30 septembrie, dată la care este planificat şi discursul preşedintelui Vladimir Putin către camerele reunite ale parlamentului rus.

'Consider că mâine, poimâne, adică în următoarele zile, rezultatele referendumurilor vor fi gata. Suntem pregătiţi, deocamdată nu văd necesitatea de a organiza o reuniune extraordinară. Reuniunea planificată este pe 4 octombrie', a declarat ea presei. Matvienko a declarat că, la data respectivă, 'dacă totul se confirmă şi totul merge bine, vom fi gata să discutăm' despre această chestiune.

VEZI ȘI: Ce s-ar întâmpla dacă o bombă nucleară ar cădea peste Kiev, Odesa sau Harkov sau chiar pe strada ta din România. Scrie unde stai și afli impactul „la tine acasă”

'Vom respecta voinţa oamenilor din republicile populare Doneţk şi Lugansk şi din regiunile Zaporojie şi Herson. Dacă voinţa lor este de a face parte din Rusia, o vom sprijini', a adăugat şefa Senatului rus. Consiliul Dumei de Stat (camera inferioară), compus din liderii grupurilor parlamentare şi care stabileşte ordinea de zi a Dumei, se va reuni miercuri după sesiunea plenară, a declarat marţi vicepreşedintele camerei inferioare Aleksandr Jukov.

După încheierea referendumurilor din 23-27 septembrie în teritoriile ucrainene controlate de Rusia în estul şi sudul ţării, rezultatele preliminare ale autorităţilor proruse relevă un sprijin majoritar pentru anexare, aşa cum era de aşteptat, notează EFE. Cu 16% şi 14% din buletinele de vot numărate în autoproclamatele republici populare Doneţk şi Lugansk, 98,05% şi, respectiv, 97,79% dintre alegători au votat în favoarea încorporării acestor teritorii în Rusia, relatează agenţia de presă Interfax.

În regiunea Herson, cu 12% din voturi numărate, 97,47% au aprobat aderarea la Federaţia Rusă, în timp ce în regiunea vecină Zaporojie, cu 20% din buletine numărate, 98% au aprobat aderarea la Rusia. Ucraina şi practic întreaga comunitate internaţională neagă orice legitimitate a acestor consultări, desfăşurate în teritoriile controlate de armata rusă. ONU, Uniunea Europeană, SUA, precum şi multe alte ţări au calificate drept ilegale aceste referendumuri, declarând că nu le vor recunoaşte rezultatele.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel