Ofițerul rus care i-a întors spatele lui Putin: ”Nu am vrut să fiu părtaș la asta / Unii  au refuzat categoric”

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data publicării:
| Categorie: Știri

Ofițerul rus spune că soldații ruși nu au știut unde merg.

Povestea lui este probabil doar una dintre multele cazuri de soldați, profesioniști și mobilizați, care au plecat din rândul forțelor armate ale Rusiei, direct de pe câmpul de luptă.

Un ofițer de rang inferior vorbește pentru CNN cum a ajuns la concluzia că invazia din Ucraina nu se poate justifica în niciun fel. După câteva săptămâni de conflict sângeros, ofițerul s-a lămurit că nu e războiul său. 

”Eram murdari și obosiți. Oamenii din jurul nostru mureau. Nu aș fi vrut să fiu părtaș, dar am participat la asta” se destăinuie ofițerul rus.

Și nu este un caz singular. Rusia se luptă acum nu doar cu ucrainenii, dar și cu moralul tot mai scăzut al trupelor sale, afectate de pierderile grele din Ucraina.

Agenția Britanică de Informații, Cyber ​​și Securitate confirmă informațiile conform cărora unii militari au refuzat chiar să execute ordinele superiorilor.

”Schimbăm comenzile, scrie Z, ca Zorro”

Ofițerul cu care a discutat CNN a povestit că a fost implicat în acumulările masive de trupe din vestul Rusiei, care au stârnit îngrijorări în întreaga lume la începutul acestui an.

El relatează că nu a crezut că va începe un război nici măcar pe 22 februarie, când militarii au fost nevoiți să-și predea telefoanele mobile cât timp erau staționați la Krasnodar, fără să li se ofere nicio explicație. În acea noapte, au desenat dungi albe pe vehiculele  militare ore în șir. Apoi li s-a spus să le spele. 

”Schimbăm comenzile, scrie Z, ca Zorro”, lămurește el. 

”A doua zi ne-au dus în Crimeea. Sincer, nu am crezut că vom merge în Ucraina, nu am crezut că se va întâmpla (invazia n.r.)” a spus el.

Invazia Ucrainei i-a găsit în Crimeea, fără telefoane mobile și fără acces la lumea exterioară. 

Două zile mai târziu, au fost nevoiți să plece în Ucraina.

O săptămână am fost în stare de șoc

”Unii  au refuzat categoric. Au scris un raport și au plecat. Nu știu ce sa întâmplat cu ei. Eu am rămas. Nu știu de ce. Am plecat a doua zi”, spune ofițerul care susține că nu cunoștea misiunea și că declarațiile lui Putin că Ucraina face parte din Rusia și că ar trebui denazificată nu au ajuns la soldați.

”Nu am fost îndoctrinați cu retorica despre naziștii ucraineni. Mulți nu au înțeles de ce facem toate acestea - a spus el. 

Ofițerul relatează cât de surprins a fost de imaginile din primele zile ale operațiunii, văzând coloane de echipamente rusești distruse.

„Stăteam în KAMAZ, ținând strâns un pistol. Aveam un pistol și două grenade cu mine. La un moment dat, un bărbat cu un bici a început să biciuiască convoiul și să țipe: <<Sunteți toți niște nenorociți!>>. Avea ochii în lacrimi. Mi-a făcut o impresie puternică", spune ofițerul.

"În prima săptămână sau cam asa ceva, am fost într-o stare de șoc”.

Ofițerul a mărturisește că nu era singurul soldat confuz privind motivul pentru care au fost trimiși să invadeze Ucraina, dar își amintește că toți s-au însuflețit când au aflat că bonusurile de luptă vor fi plătite în curând. „Cineva a spus: - Oho, încă 15 zile aici și achit împrumutul”, relatează militarul.

Demisia

Acesta spune că după câteva săptămâni i-a fost clar că invazia este o greșeală. ”Aveam un receptor radio și puteam asculta știrile. Așa am aflat că magazinele se închid în Rusia și economia se prăbușește. M-am simțit vinovat pentru asta. Dar m-am simțit și mai vinovat pentru că am venit în Ucraina".

Militarul arată că s-a dus să-și caute comandantul pentru a-și scrie demisia dar a fost avertizat că decizia sa ar putea fi considerată trădare. ”Am insistat și comandantul mi-a dat o foaie de hârtie și un pix”.

Demisiile din armata rusă nu sunt un fenomen generalizat, dar ”acest fenomen este destul de puternic”, confirmă și Aleksei Tabalov, un activist pentru drepturile omului.

Acesta spune că militarii aflați sub contract au dreptul să demisioneze, iar numărul total al demisiilor ar fi de aproximativ o mie.

Totuși, Tabalov remarcă faptul că recrutarea este încă în desfășurare în Rusia, iar noii soldați provin adesea din regiuni mai sărace, cu perspective mai puține.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel