Olanda: Funcţionarii publici nu vor mai putea utiliza aplicaţia TikTok pe telefoanele de serviciu

Autorul articolului: Echipa RadioDCNews |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Războiul Israel-Hamas: TikTok a şters peste 500.000 de videoclipuri şi 8.000 de transmisiuni în direct / Photo by cottonbro studio
Războiul Israel-Hamas: TikTok a şters peste 500.000 de videoclipuri şi 8.000 de transmisiuni în direct / Photo by cottonbro studio

Funcţionarii publici olandezi nu vor mai avea permisiunea să folosească aplicaţia chinezească TikTok pe telefoanele lor de serviciu, a anunţat marţi Ministerul de Interne olandez, după ce măsuri similare au fost luate de mai multe state europene şi de Comisia Europeană, relatează Reuters.

Ministerul de Interne olandez a explicat că descurajează utilizarea pe telefoanele de serviciu a tuturor aplicaţiilor din ţări cu un program cibernetic agresiv îndreptate împotriva Olandei sau intereselor olandeze.

În luna februarie, Serviciul de informaţii olandez AIVD a inclus China, Rusia, Iranul şi Coreea de Nord pe lista ţărilor cu programe cibernetice agresive, care creează risc de spionaj.

De asemenea, Belgia a interzis luna trecută utilizarea TikTok pe telefoanele şi computerele de serviciu ale angajaţilor guvernului federal. 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel