Nicole Scherzinger și Robin Antin, fondatorul trupei Pussycat Dolls, au încheiat în sfârșit disputa juridică de trei ani legată de anularea turneului de reunire al grupului.
Potrivit Page Six, cei doi „au ajuns la o înțelegere acum câteva luni, dar a fost nevoie de timp pentru a finaliza toate detaliile”. Documentele depuse în instanță arată că „părțile au convenit asupra unei soluții de principiu, urmând să semneze anumite acorduri scrise”.
Astfel, procesul cu jurați programat pentru 9 decembrie a fost înlocuit cu o audiere pe 28 ianuarie 2025, la care se va decide respingerea cazului.
Disputa a început în septembrie 2021, când Antin a dat-o în judecată pe Scherzinger, acuzând-o că a refuzat să participe la primul turneu al trupei din ultimii zece ani, dacă nu primea control creativ și 75% din profituri. Tot în acea lună, Scherzinger a anunțat pe Instagram că turneul a fost anulat, veste care le-a surprins neplăcut pe colegele ei de trupă, Carmit Bachar și Jessica Sutta.
În august 2022, Scherzinger a ripostat cu o plângere împotriva lui Antin, susținând că acesta a gestionat defectuos fondurile grupului. Totuși, în iulie 2023, vedeta a dat semne că este pregătită să lase trecutul în urmă.
Nicole Scherzinger a fost invitată să se alăture trupei Pussycat Dolls de către Antin în 2003, după ce a participat la emisiunea Popstars USA. Trupa a cunoscut un succes internațional cu hituri precum Don't Cha și Stickwitu, dar a fost afectată de tensiuni interne, în mare parte din cauza atenției concentrate pe Scherzinger ca voce principală.