Până mai ieri o vedeam în baston, acum s-a întors în șa. Regina nu renunță la călărie, în ciuda problemelor de mobilitate

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Social
Demnitarul care a trăit istoria Europei
Demnitarul care a trăit istoria Europei

Regina merge din nou la călărie, în ciuda temerilor privind problemele sale de mobilitate

„Probleme de mobilitate” nespecificate au împiedicat-o pe Regina Elisabeta să participe în această lună la unele evenimente Platinum Jubilee și a fost adesea văzută folosind un baston în timpul rarelor sale apariții, scrie Dailymail.

Totuși, se pare că regina a renunțat la bastonul cu care ne obișnuise în ultimele săptămâni și încearcă să intre într-un ritm normal de viață.

La nouă luni după ce i s-a recomandat să nu mai călărească, monarhul în vârstă de 96 de ani, pasionată de cai încă din copilărie, ar fi fost văzut călare la castelul Windsor.

Regina a folosit chiar și un cărucior de golf pentru a-și plimba câinii.

Însă, după ce s-a întâlnit marți cu Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, la Castelul Windsor, fără ajutorul unui baston, ea pare să fi făcut progrese importante.

O sursă a declarat pentru The Sun că îi era dor de călărie, adăugând: „Reginei i-a plăcut să fie din nou pe calul ei. Călăria din nou este un semnal minunat după toate îngrijorările privind sănătatea ei. A face asta la 96 de ani este remarcabil”.

Regina obișnuia deseori să ia parte călare la Trooping the Color, dar în ultimii ani rolul a fost preluat de membrii familiei ei.

Ea a fost o călăreață împătimită încă de când i s-a oferit un ponei la vârsta de trei ani, în 1929, și a fost un proprietar și crescător de cai de curse pasionat toată viața ei.

Pe viitor, Majestatea Sa speră să facă o călătorie în Scoția, dar o decizie va fi luată mai aproape de momentul evenimentului, a spus Palatul Buckingham.

În timpul sărbătoririi Jubileului de platină, Regina s-a angajat să continue să servească drept monarh „în măsura posibilităților mele, sprijinită de familia mea”, declarație ce a pus pe jar analiștii politici din insulă.

 

Regina i-a interzis lui Harry și Meghan să fotografieze momentul în care a întâlnit-o pe Lilibet, fiica ducilor de Sussex

 

Publicația Dailymail susține că regina le-a interzis lui Harry și lui Meghan să o fotografieze în timp ce o întâlninea pentru prima dată pe strănepoata sa, Lilibet.

Ducele și ducesa de Sussex au vrut ca un fotograf privat să surprindă momentul în care fiica lor și-a întâlnit străbunica, dar au fost refuzați  deoarece evenimentul a fost o ”întâlnire privată a familiei”.

Oficialii de la Palatul Buckingham au dorit să evite ca fotografiile făcute de Harry și Meghan ar fi distribuite rețelelor TV din SUA.

Între timp, Prinţul Harry şi Meghan Markle au făcut publică luni o nouă fotografie care o înfăţişează pe fiica lor, Lilibet, sărbătorind prima aniversare, weekendul trecut, la un picnic, relatează marţi Reuters.

Lilibet a fost surprinsă stând pe iarbă şi zâmbind larg, într-o rochiţă albastră vaporoasă şi cu o fundă albă prinsă în părul roşcat, într-un instantaneu realizat sâmbătă de Misan Harriman, prietenă apropiată a familiei, potrivit unui purtător de cuvânt.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel