În prima zi din an, pe străzile din Păuneşti se desfăşoară parada colindătorilor mascaţi, o tradiţie veche de peste 200 de ani care simbolizează alungarea spiritelor rele ale anului trecut şi întâmpinarea Anului Nou.
"Obiceiul la noi în comună este vechi de peste 200 de ani. Colindătorii mascaţi defilează pe străzile comunei, în lung şi lat, în zgomot de tălăngi, într-un spectacol plin de culoare. Masca reprezintă anul care urmează, iar zgomotul tălăngilor are menirea de a alunga spiritele rele. Tradiţia spune că în acest fel, spiritele rele ale anului trecut lasă loc unui an mai bun, cu sănătate şi belşug", a declarat pentru Agerpres, directorul Centului Cultural din Păuneşti, Marian Chiriac.
Măştile tradiţionale sunt confecţionate în principal din piei de oaie, iar mascaţilor, care au devenit deja cunoscuţi dincolo de graniţele comunei, li se alătură în prima zi a anului nou zeci de persoane cu măşti confecţionate chiar de ei înşişi.
"Măştile sunt confecţionate în principal din piei de oaie. În ultimii ani, primăria ne-a ajutat şi avem şase măşti la Căminul Cultural, pentru diferite evenimente, pentru că suntem invitaţi la festivaluri din toată ţara. Ele reprezintă 'ungheşii' şi 'babele', şi sunt principala atracţie a paradelor. Dar în prima zi a anului, zeci de persoane din comună se alătură alaiului nostru, cu măşti şi care alegorice reprezentând diferite scenete şi momente din viaţa de zi cu zi. Măştile sunt în general diferite de la an la an. Ele evoluează ţinând cont şi de specificul anului care a trecut. Fiecare păuleştean îşi face masca acasă, aşa cum consideră că îl reprezintă", a povestit Marian Chiriac.
Pregătirea paradei mascaţilor durează luni de zile, pentru reuşita acestui spectacol lucrându-se pe tot parcursul anului. La Păuneşti ajung oameni din toate colţurile judeţului şi chiar din alte zone din ţară, care au auzit despre această tradiţie şi doresc să vizioneze parada.
Iar renumele colindătorilor mascaţi de la Păuneşti a trecut şi graniţele ţării, astfel că măştile vor fi incluse într-o carte despre tradiţii şi obiceiuri de iarnă din întreaga lume.
"Un jurnalist din Germania, pasionat de fotografie, care lucrează la acest moment la o carte despre datini şi tradiţii de iarnă din întreaga lume, a venit luna aceasta la noi în comună pentru a include şi măştile noastre tradiţionale în această carte. Nu ştiu exact de unde a auzit despre noi, probabil ne-a văzut la vreun festival internaţional la care am participat. Dar a fost interesată şi a venit special de la Berlin pentru a fotografia măştile noastre, care vor fi la loc de cinste alături de alte măşti din Italia, Spania, Slovenia, Maroc sau Germania", a spus Marian Chiriac.
Pe lângă numeroase participări la festivaluri naţionale şi internaţionale, mascaţii de la Păuneşti au apărut şi în filmul românesc "Un pas în umbra serafimilor", regizat de Daniel Sandu.