Pensiile ”speciale” continuă să reprezinte o dispută în Parlament.
”Privilegiul lor este povara noastră.
În primele 9 luni din 2022, pensionarii speciali au devenit tot mai bogați. Pensia specială medie a crescut cu 822 de lei, iar pensia medie a bunicilor noștri a crescut doar cu 6 lei. Cifrele oficiale ne arată adevărata prioritate a sistemului de pensii publice. Un sistem creat de PSD-PNL în care pensia specială medie crește de 100 de ori mai mult decât pensia medie a românilor obișnuiți.
În campanie, promiteau că desființează pensiile speciale. Acum au voturile să treacă orice lege vor, chiar și să schimbe Constituția. Și totuși nu desființează pensiile speciale. De ce? Pentru că însuși statul este condus de speciali. Acum e mai clar ca niciodată. Gândiți-vă că însuși prim-ministrul României are o pensie specială mai mare decât salariul.
Acum 5 ani am introdus alături de Cristina Prună și de colegii din USR primul proiect de desființare a pensiilor speciale. Proiectul a fost criticat, apoi comasat cu o altă inițiativă neconstituțională a PNL, votat în Parlament, după care declarat neconstituțional.
Privilegiile acestea ne arată pentru ce plătim atâtea taxe și impozite.
Ca să fie clar, privilegiile sunt un cost pe care îl suportă contribuabilii prin toate taxele și impozitele pe care le plătesc. Taxe și impozite care au crescut recent și vor mai crește.
Privilegiul unora este povara altora.
Fiecare leu dat ca pensie specială trebuie luat prin taxe și impozite, sau împrumutat. Cum se face că pentru a reduce impozitarea muncii nu sunt bani, dar pentru pensii speciale se găsesc întotdeauna?” a scris Claudiu Năsui, deputat USR, pe Facebook.
Fostul premier Adrian Năstase a câștigat recuperarea pensiei speciale, pierdută în urma adoptării, anul trecut, a unei legi în Parlament.
În perioada 1990 - 2012, Adrian Năstase a avut şase mandate de deputat, beneficiind de pensie specială. Alături de sute de foşti deputaţi şi senatori, el a pierdut anul trecut acest drept, motiv pentru care a dat în judecată Secretariatul General al Camerei Deputaţilor.
”Respinge ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Secretariatul General al Camerei Deputaţilor invocată prin întâmpinare. Admite în parte acţiunea. Anulează Ordinul nr. 700/08.03.2021 şi dispune repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limita de vârstă pentru perioada 27.02.2021 - 9.06.2022. Respinge ca rămasă fără obiect cererea privind repunerea în plată a indemnizaţiei pentru perioada ulterioară datei de 10.06.2022. Obligă pârâţii la plata către reclamant a sumei 1.190 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentate de onorariu de avocat. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare cererea de apel depunându-se la Tribunalul Bucureşti Secţia a VIII-a. Pronunţată astăzi 06.10.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”, se arată în decizia tribunalului, conform Agerpres.
Tribunalul Bucureşti a fost nevoit să-i dea câştig de cauză lui Adrian Năstase, după ce Curtea Constituţională a stabilit, pe 5 mai, că legea de abrogare a pensiilor parlamentarilor este neconstituţională.
Efectele hotărârii CCR se aplică de la data de 10 iunie, când a fost publicată motivarea în Monitorul Oficial.
Adrian Năstase nu este singurul fost parlamentar care îşi recapătă pensia specială. Şi alte nume importante au obţinut o decizie favorabilă la Tribunalul Bucureşti: Călin Popescu-Tăriceanu, Silviu Prigoană, Dan Radu Ruşanu, Ilie Sârbu, Eugen Nicolăescu, Vasile Blaga, Octav Cozmâncă, Nicolae Văcăroiu, Norica Nicolai, Dan Mircea Popescu, Irina Loghin, Mădălin Voicu, Victor Boştinaru, Corneliu Ciontu, Radu F. Alexandru, Mihai Mălaimare, Şerban Mihăilescu, Tudor Mohora, Ristea Priboi, arată DCNews.