Pink Floyd a lansat pe 07 aprilie un nou single, care susține cauza ucrainenilor și se intitulează "Hey, Hey, Rise Up!".
Aceasta este prima compoziție a legendarei trupe din ultimii 28 de ani, de la „The Division Bell” din 1994 și prima lansare de la „The Endless River” din 2014.
David Gilmour și Nick Mason cântă această piesă alături de basistul Guy Pratt, de Nitin Sawhney la clape.
Vocea este asigurată de artistul ucrainean Andriy Hlivniuc din trupa Boombox, devenit celebru după ce s-a înrolat în trupele de apărate teritorială și a postat un clip video cu el cântând în Piața Sofiivska din Kiev.
Melodia a fost înregistrată pe 30 martie, iar vocea lui Andriy Hlivniuc a fost preluată dintr-o postare de pe Instagram.
Iată înregistrarea făcută de artist în primele zile ale războiului, în Piața Sofiivska din Kiev:
Cântecul, intitulat "Oh, The Red Viburnum In The Meadow", este un cântec de protest scris în timpul Primului Război Mondial și a fost folosit luna trecută pentru a protesta împotriva invaziei din Ucraina.
Pink Floyd au ales să împrumute ultimele cuvinte din acest cântec pentru titlul lor.
"Ca mulți alții, am simțit furia și frustrarea acestui act josnic, al unei țări independente, pașnice și democratice invadată și asasinată de una dintre cele mai importante puteri ale lumii", Chitaristul David Gilmour, a explicat David Gilmore, ai cărui noră și nepoți se află în Ucraina.
Gilmour explică cum a ajuns să îl cunoască pe Andriy și trupa sa Boombox:
"În 2015 am cântat la Koko din Londra pentru a susține Belarus Free Theatre, ai cărui membri fuseseră încarcerați. Pussy Riot și trupa ucraineană Boombox au fost, de asemenea, pe afiș. Aceștia din urmă trebuiau să susțină propriul concert, dar solistul lor, Andrei, nu a putut ajunge la timp din cauza unor probleme cu pașaportul. Așa că restul trupei a cântat cu mine. Am cântat "Wish You Were Here" pentru Andrei în acea seară. Recent, am auzit că a părăsit turneul american cu Boombox pentru a se întoarce în Ucraina și a se alătura apărării. Apoi am văzut acest videoclip uimitor pe Instagram, în care el se afla într-o piață din Kiev, cu o frumoasă biserică cu boltă aurită în fundal și cânta într-un oraș tăcut, fără trafic din cauza războiului. Acel moment puternic m-a făcut să vreau să adaug muzică."
În timp ce compunea muzica pentru acest cântec, David Gilmour a reușit să ia legătura cu Andriy, aflat într-un spital din Kiev. Andriy se refăcea după o rană de mortier: "I-am cântat o parte din cântec la telefon și mi-a dat voie. Sper că vom face ceva împreună în viitor”.