Polisportivul Avram Iancu, o nouă provocare. Înoată în Marea Galileii, acolo unde Hristos a umblat pe ape

Autorul articolului: Monika Baciu |
Data publicării:
| Categorie: Lifestyle
avram iancu - FOTO: Facebook@Avram Iancu
avram iancu - FOTO: Facebook@Avram Iancu

Avram Iancu, polisportivul din municipiul Petroșani, a început o nouă aventură. Acesta înoată în Marea Galileii, acolo unde Hristos a umblat pe ape.

Bibliotecarul din municipiul Petroșani care are la activ mai multe aventuri remarcabile a început traseul. Cunoscutul polisportiv hunedorean Avram Iancu și-a propus să parcurgă înot Marea Galileii, din Israel. Circa 20 de kilometri va trebui să înoate polisportivul petroșănean. 

El a afirmat că, în acest fel, dorește să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru tot ceea ce a reuşit să realizeze, de-a lungul timpului, la înotul în ape deschise.

“Au fost zeci de discursuri motivaționale în care am scos în evidență faptul că prin credință se poate umbla pe ape, la propriu și la figurat. Recunoșteam că nu dețin statura spirituală încât să pot umbla pe ape, însă, știam că pot măcar să traversez marea înot, prin credință. Evident că mă refeream la Canalul Mânecii. În momentul în care am aflat că se organizează în mod oficial traversări ale mării unde Hristos a umblat pe ape, mi-a intrat la suflet, în mod instantaneu, acest înot.

Dincolo de efortul sportiv de a înota peste 20 de kilometri, mă copleșește încărcătura spirituală și toată simbolistica locului. E locul unde Hristos a umblat pe ape, e locul unde a potolit furtuna, e locul pescuirii minunate, e locul unde a înmulțit pâinile și câte și mai câte. E locul unde doresc să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările sale și pentru tot ceea ce am putut realiza în acest domeniu frumos al înotului în ape deschise”, a spus apreciatul polisportiv din Petroșani, pe blogul său.

Înotul în Marea Galileii este guvernat, organizat și ratificat de către Galilee Marathon Swimming Association (GMSA), fiind recunoscut de către toate marile organizații mondiale de înot în ape deschise.

Cunoscut pentru aventurile sale

Avram Iancu este cunoscut pentru performanețele sale uluitoare în diferite ape ale lumii, a traversat, în 2022, Canalul Bristol din Anglia în Țara Galilor. Astfel, acesta a fost primul român și al 14-lea om din lume care a reușit acest lucru.

Tot anul trecut, polisportivul din Petroșani a fost recompensat cu premiul „Performance of the Year 2021″ la înotul în ape deschise, distincție acordată de către World Open Water Swimming Asociation (WOWSA), cu sediul în California, după ce, în anul 2021, apreciatul polisportiv din Petroșani a reușit să parcurgă 26 de kilometri împotriva curentului pe Dunăre, într-un timp de 18 ore și 30 de minute, fiind pentru prima dată în istoria premiilor WOASA când titlul mondial „Performance of the Year (2021)” a ajuns în România.

În 2016, hunedoreanul Avram Iancu a devenit primul român care a traversat Canalul Mânecii fără a purta costum de protecţie, din neopren așa cum se echipează cei care intră în apa rece. Un an mai târziu, în 2017 a traversat Dunărea de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră.

În plus, polisportivul bibliotecar din municipiul Petroșani a doborât mai multe recorduri de anduranță. Avram Iancu a participat și la cel mai dificil maraton din lume, la ultramaratonul Arctic, din Canada, unde a obținut locul al treilea.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel