Sindicaliştii din Poliţie pichetează, marţi, sediul Ministerului Finanţelor din Bucureşti, printre revendicări aflându-se aplicarea Legii-cadru a salarizării, acordarea unor sporuri prevăzute de lege, actualizarea şi recalcularea pensiilor militare de stat.
'Aşa cum am informat în comunicatul FSNPPC de săptâmâna trecută, mâine, 9 august, ora 10:00, declanşăm seria protestelor pe termen nelimitat. Drepturile noastre şi ale întregii familii ocupaţionale bugetare Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, dar şi ale pensionarilor militari (rezervişti din Armată şi Poliţie, care pot fi rechemaţi oricând, la ordin, în activitate, conform Legii nr. 446/2006), sunt în continuare sfidate grosolan de către actualul Guvern', se menţionează în comunicat.
Potrivit Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România (FSNPPC), printr-un proiect legislativ iniţiat acum câteva zile de Ministerul Muncii, 'doar câteva ministere, alese pe sprânceană, plus INS (...) laolaltă cu toate structurile lor teritoriale, ar beneficia de o majorare a salariului de bază de 15%'.
'Mai mult, printr-un proiect legislativ iniţiat acum câteva zile de Ministerul Muncii (confirmat oficial de către ministrul de resort al Coaliţiei), se continuă haosul în sistemul bugetar de salarizare, şi aşa discreţionar şi politizat, astfel încât doar câteva ministere, alese pe sprânceană, plus INS (pentru 'complexitatea muncii desfăşurate' - cităm din nota de fundamentare), laolaltă cu toate structurile lor teritoriale, ar beneficia de o majorare a salariului de bază de 15% (să ne explicăm: nu depreciem munca din diferite domenii de activitate şi am evitat tot timpul să ne uităm în curtea altora, dar o astfel de sintagmă justificativă, inventată de iniţiatorul OUG, este de neînţeles, prin raportare la noi şi la celelalte ocupaţii bugetare).'
'O majorare consistentă, de până la 50%, ar urma să fie acordată tuturor angajaţilor de la stat, care lucrează în domeniul fondurilor europene (inclusiv în SNAOPSN), în timp ce familia noastră ocupaţională ar beneficia doar de jumătate din diferenţa amânată doi ani, care trebuia acordată, integral, la 1 ianuarie 2022 (în fond, sume infime, de 150-200 lei, anulate de inflaţia majoră a ultimilor ani). Deci, o altă amânare, o altă Sfidare!', se menţionează în comunicat. Reprezentanţii FSNPPC susţin că dacă nu vor avea un răspuns pozitiv din partea Guvernului, cât mai urgent, vor extinde manifestările, în mod legal, la nivel naţional, recurgând la acţiuni de protest inedite.
La protestul organizat marţi de sindicaliştii din Poliţie se vor alătura şi reprezentaţi ai Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).
'Poliţia şi Penitenciarele cer deblocarea salariilor şi eliminarea discriminărilor în ceea ce priveşte pensiile militare de stat. Preţurile la principalele alimente au explodat, inflaţia a atins cote inimaginabile, facturile la energie electrică şi la gaze naturale devin de la lună la lună imposibil de achitat.'
'Majorarea taxelor şi impozitelor, în contextul îngheţării salariilor de către coaliţia de guvernare, reprezintă un furt mascat din buzunarele românilor, activitate care a devenit, în ultimii ani, o tradiţie pentru PSD, PNL şi UDMR. Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor consideră că lipsa de interes a guvernanţilor faţă de structurile din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională afectează calitatea serviciilor oferite de instituţiile de forţă ale României, spre bucuria infractorilor, care uşor, uşor acaparează instituţiile fundamentale ale statului', se arată într-un comunicat al FSANP.