Popescu (Romgaz): Vom semna contractul pentru Centrala de la Iernut vineri, cel târziu luni dimineaţa

Autorul articolului: Echipa RadioDCNews |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Popescu (Romgaz): Vom semna contractul pentru Centrala de la Iernut vineri, cel târziu luni dimineaţa
Popescu (Romgaz): Vom semna contractul pentru Centrala de la Iernut vineri, cel târziu luni dimineaţa

Consiliul de Administraţie al Romgaz a aprobat finalizarea procedurii de achiziţie pe contractul nou de lucrări pentru construcţia centralei de la Iernut, iar contractul va fi semnat vineri, cel târziu luni dimineaţa, a anunţat directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu.

"Romgaz a publicat raport curent în ceea ce priveşte restartarea investiţiei de la Iernut. În şedinţa de aseară (miercuri seara n.r) Consiliul de Administraţie a aprobat finalizarea procedurii de achiziţie conform Legii 99, pe contractul nou de lucrări în ceea ce priveşte finalizarea construcţiei centralei de la Iernut şi a avizat contractul de tranzacţie, ceea ce, să spun, reglementează trecutul cu fosta asociere pentru a putea primi absolut toate beneficiile contractului vechi. O să anunţăm piaţa în cel mai scurt timp în ceea ce priveşte preţul, cât şi termenul de finalizare, contractul nefiind încă semnat. Vom semna probabil contractul în cursul zilei de mâine, cel târziu luni dimineaţă", a declarat Răzvan Popescu la conferinţa pe teme de energie, organizată de DC Media Grup.

Întrebat când va livra centrala de la Iernut energie în sistem, directorul Romgaz a precizat că totul depinde de aprobările corporative, dar este în plan ca probele de producţie să fie făcute pe parcursul acestui an.

"Termenul depinde foarte mult de aprobările corporative. Nu pot să dau un termen până ce nu am finalizat semnarea contractului(...) În acest moment, avem în plan probele de producţie să fie făcute pe parcursul anului curent", a punctat Popescu.

Conform raportului publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti, a fost aprobată încheierea Contractului de Achiziţie având ca obiect "Finalizarea lucrărilor şi punerea în funcţiune a obiectivului de investiţii: Dezvoltarea CTE Iernut prin construcţia unei centrale termoelectrice noi cu ciclu combinat cu turbine pe gaz", cu Duro Felguera SA.

"Contractul de Achiziţie urmează să fie semnat de părţi conform procedurilor corporative aplicabile, cu respectarea prevederilor Legii nr.99/2016 privind achiziţiile sectoriale; a fost avizată încheierea unui Contract de Tranzacţie între SNGN Romgaz SA şi Duro Felguera SA, care va fi supus aprobării Adunării Generale a Acţionarilor Romgaz", se menţionează în raport.

Contractul de Tranzacţie se va încheia cu scopul rezolvării unor diferende între părţi şi a finalizării lucrărilor rămase de executat la CTE Iernut.

"Facem precizarea că Contractul de Tranzacţie va intra în vigoare în termen de 5 zile de la data îndeplinirii tuturor condiţiilor suspensive prevăzute în acesta, una dintre aceste condiţii fiind aprobarea Adunării Generale a Acţionarilor Romgaz", precizează sursa citată.

La mijlocul lui 2021, Romgaz a anunţat pe bursă rezilierea Contractului de lucrări având ca obiect Dezvoltarea CTE Iernut, prin construcţia unei centrale termoelectrice de 430 MW, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze, încheiat cu asocierea formată din Duro Felguera SA şi Romelectro.

"Romgaz informează acţionarii şi investitorii asupra faptului că, începând cu data de 17 iunie 2021, Contractul de lucrări nr. 13384/2016, având ca obiect Dezvoltarea CTE Iernut, prin construcţia unei centrale termoelectrice de 430 MW, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze, a încetat prin reziliere, motivat de nefinalizarea în termen, de către executant, a lucrărilor de construcţii şi punere în funcţiune a obiectivului de investiţii. Rezilierea contractului de lucrări nr. 13384/2016, începând cu data de 17 iunie 2021, a intervenit ca urmare a împlinirii termenului de suspendare a notificării de reziliere, fără ca părţile să fi ajuns la agreerea unei soluţii care să asigure finalizarea şi punerea în funcţiune a obiectivului de investiţii, în termen cât mai scurt posibil", se menţiona în raportul Romgaz transmis Bursei de Valori Bucureşti.

CCGT Iernut beneficiază de o poziţionare strategică, fiind amplasată în centrul sistemului energetic naţional. Prin acest proiect se are în vedere acoperirea consumului naţional de electricitate prin acţionarea pe pieţele de energie electrică angro şi de echilibrare, asigurarea de servicii tehnologice pentru sistemul energetic naţional, eliminarea posibilelor blocaje în reţeaua din nord-vestul României. Capacitate brută energie electrică a centralei va fi de 430 MW.

Centrala cuprinde 4 turbine cu gaz, plus 4 cazane recuperatoare pentru producere abur cu 3 nivele de presiune şi 2 turbine cu abur

Un sfert din totalul cheltuielilor eligibile aferente investiţiei reprezintă o finanţare nerambursabilă din Planul Naţional de Investiţii, conform datelor publicate de Romgaz.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel