Președintele Federaţiei spaniole de fotbal este cercetat de FIFA după ce a sărutat forțat o jucătoare a naționalei

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Luis Rubiales
Luis Rubiales

Președintele Federaţiei spaniole de fotbal așteaptă sancțiunile oficialilor de la FIFA după ce a sărutat forțat o jucătoare a naționalei de fotbal feminin.

FIFA a deschis joi o procedură disciplinară împotriva preşedintelui Federaţiei spaniole de fotbal (RFEF), Luis Rubiales, care a sărutat-o cu forţa pe gură pe jucătoarea Jenni Hermoso după ce naţionala feminină a Spaniei a câştigat duminică finala Cupei Mondiale, informează AFP.

"Aceste fapte ar putea constitui o încălcare a paragrafelor 1 şi 2 ale articolului 13 din Codul disciplinar al FIFA", a precizat forul fotbalistic mondial, care nu luase poziţie până acum, în timp ce s-au înmulţit, atât în lumea politică din Spania cât şi în cea a fotbalului, criticile aduse lui Rubiales şi solicitările ca acesta să-şi dea demisia.

Consacrat "discriminării", textul vizat de FIFA pedepseşte în special faptul "subminării demnităţii sau integrităţii" unei persoane "din cauza sexului său" printr-o suspendare "de cel puţin zece meciuri sau orice altă măsură disciplinară adecvată".

Indiferent de verdictul comisiei de disciplină a organizaţiei cu sediul la Zurich, aceasta nu va decide cu privire la menţinerea în funcţie a lui Luis Rubiales, care va fi pe ordinea de zi a unei adunări generale extraordinare a Federaţiei spaniole de vineri.

"FIFA îşi reiterează angajamentul absolut pentru respectul integrităţii tuturor şi condamnă deci cu fermitate orice comportament contrar acestei valori", adaugă comunicatul organizaţiei, care a fost presată miercuri seară să deschidă o anchetă de către sindicatul jucătorilor, FIFPro.

Jucătoarea spaniolă Jenni Hermoso a fost sărutată pe gură către preşedintele RFEF, la ceremonia de premiere după titlul mondial cucerit de La Roja în finala cu Anglia (1-0).

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel