Peste 150 de milioane de persoane la unul dintre cele mai populare festivaluri de yoga.
Unul dintre cele mai populate festivalui de yoga, desfășurat în sudul Indiei, a reunit peste 150 de milioane de persoane din mai bine de 190 de țări din întreaga lume, transmite duminică EFE.
Festivalul, care a inclus meditații ghidate de celebrul guru indian Sadhguru Jaggi Vasudev, a oferit un spectacol de muzică și dans care a ținut toată noaptea, pentru celebrarea uneia dintre cele mai importante date din calendarul spiritual, a indicat într-un comunicat Isha Foundation, organizatoarea evenimentului, înființată de Sadhguru.
Centrul Isha Yoga, un complex uriaș din orașul Coimbatore, în statul Tamil Nadu din sudul țării, a fost locul de desfășurare a mega-evenimentului, difuzat în întreaga lume în 22 de limbi și, pentru prima dată în istoria sa, a fost proiectat pe unele ecrane din săli de cinematograf din India.
Conform transmisiunilor online, ”audiența din acest an, de 150 de milioane de spectatori, a fost de opt ori mai mare decât cea a premiilor Grammy (16,9 milioane de persoane în 2024)”, se arată în comunicat.
Alături de un bust de 34 de metri al lui Adiyogi sau ”primul yoghin”, înregistrat drept cel mai mare din lume în Cartea Recordurilor Guinness, a avut loc ”cea mai întunecată noapte a anului”, numită astfel deoarece, potrivit tradiției yoghine, ”există o creștere naturală a energiei în întreaga lume, iar a rămâne treaz, cu coloana vertebrală dreaptă, poate favoriza bunăstarea interioară și creșterea spirituală”, se arată în comunicat.
Pentru a încuraja publicul să nu adoarmă, zecile de mii de participanți s-au bucurat de spectacole de muzică live susținute de artiști internaționali, precum și de mai multe meditații ghidate de Sadhguru pe parcursul serii.
La eveniment au luat parte, de asemenea, personalități politice din India, precum vicepreședintele indian Jagdeep Dhankhar, care i-a mulțumit lui Sadhguru pentru că i-a inspirat pe tineri să perpetueze arta yoga, ”dar și să ducă yoga în fiecare colț al lumii”, scrie Agerpres.
Vezi și: Sportul în timpul sarcinii, benefic pentru viitoarea mamă, dar și pentru copil