Putin a renunțat la baia tradițională de BOBOTEAZĂ. NU frigul a fost obstacolul din calea ”botezului”

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Politică

Putin a renunțat anul acesta la obiceiul său de a face baie în apa rece sloi, așa cum făcea în fiecare an, de Boboteaza pe stil vechi, sărbătorită pe 19 ianuarie.

Oficial, președintele rus nu a făcut cele trei scufundări tradiționale pentru că a ascultat de recomandările anti-COVID.

Totuși, o motivație mai plauzibilă ar fi situația tensionată la nivel regional, care nu i-a mai permis lui Putin să-și arate credința în fața poporului, așa cum o făcea în fiecare an.

Potrivit lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, reprezentanții Bisericii Ortodoxe Ruse nu au recomandat scufundările în apa rece în timpul pandemiei, iar președintele a ținut seama de indicații. 

„În acest an, însă, președintele a preferat să asculte recomandările anti-COVID ale reprezentanților Bisericii și să nu se scufunde”, susține Peskov.

La întrebările jurnaliștilor, legate nepoţii preşedintelui, Peskov a ținut să precizeze:

"Nu știu. Vorbim aici despre spațiul privat al președintelui. Nu am nicio autoritate sau intenție de a invada acest spațiu personal", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Citește și: Balada ”HAIDUCULUI” Djokovic. Antivacciniștii bulgari - versuri pe o piesă de Lepa Brena: ”Nole, nebunul îi va fenta / Și nu se va...”

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel