Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat miercuri Occidentul că Rusia este practic pregătită din punct de vedere tehnic şi militar pentru un război nuclear şi că, dacă SUA trimit trupe în Ucraina, un astfel de demers va fi considerat o escaladare semnificativă a războiului, informează Reuters.
Putin, care a acordat un interviu postului de televiziune Rossia-1 şi agenţiei de presă RIA, cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din 15-17 martie unde va obţine mai mult ca sigur un nou mandat de şase ani, a declarat că lumea nu "se îndreaptă rapid" către scenariul unui război nuclear şi că nu consideră că este nevoie de folosirea armelor nucleare în Ucraina.
Potrivit EFE, interviul integral cu şeful statului rus va fi difuzat miercuri la orele 07:00 GMT.
"Din punct de vedere tehnico-militar, suntem, desigur, pregătiţi", a declarat Putin, în vârstă de 71 de ani, atunci când a fost întrebat dacă Rusia este cu adevărat pregătită pentru un război nuclear.
Putin a afirmat că SUA au înţeles că, dacă desfăşoară trupe americane pe teritoriul rus - sau în Ucraina - Rusia va trata demersul drept o intervenţie.
În Statele Unite "sunt suficienţi specialişti în domeniul relaţiilor ruso-americane şi în domeniul reţinerii strategice. Prin urmare, nu cred că aici totul se îndreaptă rapid către aceasta (o confruntare nucleară - n.r.), dar suntem pregătiţi pentru aceasta", a declarat Putin.
Putin, care are ultimul cuvânt în privinţa armelor nucleare, a reiterat faptul că folosirea lor este înscrisă în doctrina nucleară a Kremlinului, care stabileşte circumstanţele în care Rusia ar putea recurge la folosirea armelor nucleare.
"Armele există pentru a fi folosite. Avem propriile noastre principii", a explicat Putin, potrivit Reuters, care aminteşte că Rusia şi SUA sunt de departe cele mai mari puteri nucleare ale lumii, controlând peste 90% din arsenalul nuclear la nivel mondial.
Dacă SUA vor efectua teste nucleare, Rusia ar putea face acelaşi lucru, a mai spus Putin. "Nu este nevoie... încă mai trebuie să ne gândim la asta, dar nu exclud că vom face la fel", a adăugat el.
CNN a relatat sâmbătă că administraţia preşedintelui american Joe Biden era îngrijorată în 2022 că Rusia ar putea folosi o armă nucleară tactică în Ucraina. CNN a relatat că serviciile secrete americane au primit informaţii potrivit cărora au existat comunicări între oficiali ruşi care discutau în mod explicit despre un atac nuclear în 2022.
Totuşi, Putin a declarat că Rusia nu a fost niciodată nevoită să folosească arme nucleare în Ucraina, asupra căreia Rusia a lansat o invazie la scară largă la 24 februarie 2022. "De ce am avea nevoie să folosim arme de distrugere în masă? Nu a existat niciodată o astfel de nevoie", a insistat preşedintele rus.
Totodată, Putin a declarat că Rusia este pregătită pentru negocieri serioase în privinţa Ucrainei.
"Rusia este gata pentru negocieri asupra Ucrainei, dar acestea trebuie să se bazeze pe realitate, şi nu pe dorinţe după folosirea drogurilor psihotropice", a spus Putin.
Trupe la graniţa cu Finlanda
În interviul cu Rossia-1 şi RIA, Putin a apreciat că aderarea Finlandei şi Suediei la NATO reprezintă "un pas fără sens" şi că Rusia va desfăşura trupe şi sisteme de distrugere la graniţa cu Finlanda după aderarea acestei ţări la alianţa nord-atlantică.
"Acesta este un pas care nu are niciun sens (pentru Finlanda şi Suedia) din punctul de vedere al asigurării intereselor naţionale" a celor două ţări, a declarat Putin. "Nu aveam trupe acolo (la graniţa cu Finlanda), acum vor fi acolo. Nu existau sisteme de distrugere acolo, acum vor apărea", a adăugat el.
Alegerile prezidenţiale din SUA
Vladimir Putin a mai declarat miercuri că Rusia nu se amestecă în alegeri şi că va colabora cu orice lider american ales.
"Nu ne amestecăm sub nicio formă în niciun fel de alegeri. Şi, aşa cum am spus-o de multe ori, vom colabora cu orice lider în care poporul american, alegătorul american are încredere", a spus Putin.
"În ultimul an de activitate în calitate de preşedinte, domnul Trump (Donald Trump - n.r.), actualul candidat prezidenţial, mi-a reproşat că-l simpatizez pe Biden (actualul preşedinte al SUA, Joe Biden - n.r.)... M-a întrebat într-una dintre discuţiile noastre: vrei să câştige Joe Somnorosul?", a povestit Putin.
"Şi apoi, spre surprinderea mea, au început să-l urmărească penal (pe Trump - n.r.) pentru că noi l-am fi sprijinit în calitate de candidat. Ei bine, este o aberaţie imensă", a adăugat şeful statului rus.
Atacuri ucrainene recente asupra unor regiuni ruse
Putin a acuzat miercuri Ucraina că a atacat regiuni ruse pentru a încerca să perturbe alegerile prezidenţiale din 15-17 martie.
Aceste atacuri se explică "foarte simplu. Toate aceste lucruri se petrec pe fondul eşecurilor (ucrainene - n.r.) pe linia frontului", a spus el.
Totuşi, principalul scop al atacurilor recente ale Ucrainei asupra regiunilor ruse este să se amestece în apropiatele alegeri prezidenţiale din Rusia, a susţinut Vladimir Putin.
"Principalul scop, nu am niciun fel de îndoială, este - dacă nu să perturbe alegerile prezidenţiale din Rusia - măcar să interfereze cumva cu procesul normal al exprimării voinţei cetăţenilor", a mai spus Putin.
Arme nucleare nord-coreene
Potrivit lui Putin, Coreea de Nord are propria sa "umbrelă nucleară", iar Phenianul nu a cerut niciun fel de ajutor din partea Moscovei.
"Republica Populară Democrată Coreea are propria sa umbrelă nucleară", a apreciat Putin.
"Nu au cerut nimic de la noi", a adăugat preşedintele rus.
Remaniere guvernamentală
Totodată, Putin a comentat că nu este acum momentul pentru a se vorbi despre o remaniere a guvernului rus condus de premierul Mihail Mişustin.
"Avem nevoie să discutăm despre aceasta după alegeri, după ce voturile sunt numărate. Mi se pare că nu-i momentul acum să vorbim despre asta. Dar, în general, guvernul lucrează... lucrează chiar bine", a spus el.