Bancurile cu Radio Erevan au rămas în istorie prin umorul negru care ilustra perfect realitatea comunistă în general, dar în special cea din fosta Uniune Sovietică.
Dacă ai crescut de partea gri a Cortinei de Fier, e imposibil să nu fi auzit vreun banc cu Radio Erevan, care era postul public de radio din capitala fostei Republicii Sovietice Socialiste Armene.
Deși la bază bancurile făceau referire la realitățile social-politice din URSS, în majoritatea statelor din blocul Estic au apărut variațiuni adaptate la specificul locului. Așa a fost și cazul României, unde bancurile cu Radio Erevan au avut o mare priză la public, în special în perioada de înainte de '89.
Glumele imitau o emisiune de întrebări și răspunsuri la radio, de tipul ”Un ascultător Radio Erevan întreabă / Radio Erevan răspunde”.
Mai jos sunt câteva exemple de bancuri specifice vremurilor în care libertatea de exprimare era drastic cenzurată:
- Un ascultător Radio Erevan întreabă: „Este adevărat că poetul Vladimir Mayakovsky s-a împușcat?”
Radio Erevan răspunde: „Da, este adevărat, iar ultimele sale cuvinte au fost: „Nu trageți, tovarăși”.
______
- Un ascultător Radio Erevan întreabă: Cine este cel mai ghinionist om din Uniunea Sovietică?
Radio Erevan răspunde: Iuri Gagarin, pentru că, după ce a înconjurat globul pământesc de câteva ori, a ajuns tot în URSS.
______
- Un ascultător Radio Erevan întreabă: „Este adevărat că există libertate de exprimare în Uniunea Sovietică la fel ca și SUA?”
Radio Erevan răspunde: „În principiu, da. În SUA, poți să stai în fața Monumentului Washington din Washington, DC și să strigi „Jos Reagan!” și nu vei fi pedepsit. În Uniunea Sovietică, poți să stai în Piața Roșie din Moscova și să strigi „Jos Reagan!” și nu vei fi pedepsit”.
______
-Un ascultător întreabă la Radio Erevan: Este totul ok în Armenia cu carnea?
Radio Erevan răspunde: Da, cu carnea totul este în regulă, dar fără ea este groaznic.
Foto: Coadă la alimente într-un oraș din apropierea Moscovei - începutul anilor '80 / Flickr
______
- Un ascultător Radio Erevan întreabă: „Ce este haosul?”
Radio Erevan răspunde: „Nu comentăm rezultatele economice ale patriei noastre”.
______
-Un ascultător Radio Erevan întreabă: Este adevărat că în urma dezastrului de la Cernobîl toată conducerea centralei s-a sinucis?
Radio Erevan răspunde: Da, în afara secretarului de partid, care nu a fost găsit acasă!
______
-Un ascultător întreabă la Radio Erevan: Care este diferenţa dintre capitalism şi comunism?
Radio Erevan răspunde: Într-o societate capitalistă omul exploatează omul, în cea socialistă este exact invers.
Citește și: Amenințarea RUSEASCĂ. Geoană: Pe lângă scenariul militar, Rusia are alte OPȚIUNI. Unele deja au început
Magazin universal în Moscova (GUM) / Foto: flickr
______
-Un ascultător Radio Erevan întreabă: Este bine să dormim cu fereastra deschisă?
Radio Erevan răspunde: Da, dar cu o femeie este mai bine.
______
- Un ascultător Radio Erevan întreabă: „Ar putea o bombă atomică să distrugă orașul nostru iubit, Erevan, cu clădirile sale splendide și grădinile sale frumoase?”
Radio Erevan răspunde: "În principiu, da. Dar Moscova este, fără discuție, un oraș mai frumos".
______
- Un ascultător Radio Erevan întreabă: „Este adevărat că Adam și Eva au fost primii comuniști?”
Radio Erevan răspunde: "Probabil, da. Amândoi erau îmbrăcați cu haine modeste, mâncarea și-o procurau cu greutate, nu au avut niciodată propria lor casă și, pe deasupra, credeau că trăiesc în paradis".
______
- Un ascultător Radio Erevan întreabă: „Este adevărat că condițiile din lagărele noastre de muncă sunt excelente?”
Radio Erevan răspunde: "În principiu, da, pentru că, în urmă cu cinci ani, unul dintre ascultătorii noștri nu era convins de acest lucru și s-a dus să verifice. Se pare că i-a plăcut atât de mult încât nu s-a mai întors".
______
- Un ascultător Radio Erevan întreabă: „Care este diferența dintre un optimist și un pesimist?”
Radio Erevan răspunde: „Un optimist învață engleza - un pesimist, chineza ”.
______
- Un ascultător Radio Erevan întreabă: „Ce s-ar întâmpla dacă unul dintre liderii noștri ar avea un transplant de inimă și ar primi o inimă occidentală?”
Radio Erevan răspunde: "În principiu, nimic. Inima nu joacă niciun rol cu liderii noștri".
______
- Un ascultător Radio Erevan : "Dragă Radio Erevan, nu știu ce e cu mine. Nu mai iubesc Partidul. Nu simt absolut nimic pentru tovarășul Brejnev sau pentru oricare dintre ceilalți lideri ai Partidului. Ce ar trebui să fac?"
Radio Erevan răspunde: „Vă rugăm să ne trimiteți numele și adresa”.
______
- Un ascultător Radio Erevan întreabă: „Există cenzură a presei și a radioului în Uniunea Sovietică?”
Radio Erevan răspunde: „În principiu nu, dar, din păcate, nu avem voie să răspundem în detaliu la această întrebare”.
______
- Un ascultător Radio Erevan întreabă: De ce Lenin purta pantofi, iar Stalin purta cizme?
Radio Erevan răspunde: Pentru că în vremea lui Lenin, Rusia era încă doar până la glezne în rahat.
______
- Un ascultător Radio Erevan întreabă: Ar fi posibil să construim socialismul și în Elveţia?
Radio Erevan răspunde: Da, dar de ce, ne-au făcut elveţienii ceva rău?
______
- Un ascultător Radio Erevan întreabă: E adevărat că în Rusia porumbul creşte ca stâlpii de telegraf?
Radio Erevan răspunde: Da, uneori chiar mai des.
______
- Un ascultător Radio Erevan întreabă: Ce este un duet muzical sovietic?
Radio Erevan răspunde: Este un cvartet muzical sovietic întors după o excursie în străinătate.
______
- Un ascultător Radio Erevan întreabă: De ce Sovietul Suprem nu se grăbeşte să trimită cosmonauţi pe lună?
Radio Erevan răspunde: Dacă nu mai vor să se întoarcă?
Citește și: Bancurile cu Radio Erevan / Care este diferenţa dintre basmele ruseşti şi englezeşti