Rareș Bogdan, discurs în Parlamentul European: Întrebarea mea și a poporului meu este când va fi și România, cu adevărat, pe lista de priorități a UE

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Politică
Rareș Bogdan, discurs în Parlamentul European: Întrebarea mea și a poporului meu este când va fi și România, cu adevărat, pe lista de priorități a UE / Foto: Facebook Rareș Bogdan
Rareș Bogdan, discurs în Parlamentul European: Întrebarea mea și a poporului meu este când va fi și România, cu adevărat, pe lista de priorități a UE / Foto: Facebook Rareș Bogdan

Rareș Bogdan a avut un discurs dur în Parlamentul European.

Europarlamentarul liberal Rareș Bogdan a avut un discurs dur în Parlamentul European, criticând UE în ceea ce privește aderarea țării noastre la Spațiul Schengen, deși încă din 2011 România a îndeplinit toate condițiile de accedere. 

"Cehia este membră UE din 2004, iar din 2007 este în Spațiul Schengen. România este membră a Uniunii Europene din 2007, iar patru ani mai târziu îndeplinise condițiile pentru aderarea la Schengen. Suntem în 2022, dar încă așteptăm. Cel mai credincios popor din Uniunea Europeană, cel mai euro optimist, cu multă suferință în mentalul colectiv, este tratat cu indiferență. Ni se refuză dreptul la libertatea deplină, deși avem tot dreptul la ea. Și cultural și istoric, dar și politic. Ne mai mirăm, oare, că apar mișcări politice care contestă sistemul UE? Europa, cutremurată acum de războiul din Ucraina, ar fi trebui să învețe că indiferența costă. Europa a tăcut nepermis la anexarea Crimeei și privește acum la asaltul mortal rusesc din Ucraina. Românii nu sunt în pericol, mulțumesc lui Dumnezeu!

Asta deoarece suntem membri NATO. Pericolul este altul: să continue să plece masiv din țara lor, considerată de categoria a doua. Șapte milioane au plecat și am rămas 20 de milioane în țară. Nu este corect, nu este moral și nici democratic, că regulile stabilite discreționar, iar atunci nu mai vorbim de democrație. Întrebarea mea și a poporului meu este când va fi și România, cu adevărat, pe lista de priorități a Uniunii Europene.", a spus Rareș Bogdan în Parlamentul European, potrivit Realitatea.net.

Rareș Bogdan, dezamăgit de Nicușor Dan: Nu orice ONG-ist bun este și un primar bun

Rareș Bogdan este nemulțumit de Nicușor Dan, primarul Capitalei.

"Să știți că dacă Nicușor Dan era un primar la fel de bun cum a fost ONG-ist, era un câștig pentru București. Din păcate, se dovedește că nu orice ONG-ist bun este și un administrator și manager bun”, este de părere prim-vicepreședintele PNL.

"Încă nu sunt împăcat cu faptul că după o alegere în care PNL era pe val (n.r. după Alegerile Europarlamentare din 2019), un an electoral foarte bun, 2020, noi n-am reușit să impunem din 7 primării la București - 6 de sector plus cea generală - decât un singur primar. (n.r. Ciprian Ciucu, primarul sectorului 6)”, a mai spus liderul PNL în cadrul podcastului EVZ Capital "România lui Cristache”.

"Eu nu l-am pus pe Nicușor Dan, l-a pus Ludovic Orban, care a spus așa: dacă va candida un liberal care poate avea șanse să câștige, dacă face tandem cu USR-PLUS, cu Vlad Voiculescu, atunci, la vremea respectivă, viceprimar sau city manager cu Nicușor Dan, are șanse să câștige. "Dacă câștigă Rareș Bogdan sau altcineva, acel om îmi va lua partidul”, ar fi gândit Ludovic Orban, este de părere prim-vicepreședintele PNL.

Reamintim că recent, Nicușor Dan, primarul Capitalei, a declarat că și-ar mai dori un al doilea mandat. Întrebat dacă e decis în această privință, Nicuşor Dan a răspuns că le comunică bucureștenilor ”exact situaţia de fapt” şi este optimist că ei vor înțelege. Vezi mai mult AICI.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel