Razii ale poliţiei în toată ţară. Ce au descoperit

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Acţiune de amploare a poliţiei transporturi. 

În perioada 10 - 16 februarie a.c., poliţiştii de la transporturi au desfăşurat, la nivel naţional, acţiuni pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi pentru siguranţa transporturilor aeriene, navale şi feroviare.

În cadrul acţiunilor, au fost efectuate verificări în 171 de staţii şi triaje de cale ferată şi 252 de trenuri de călători. Au fost legitimate 1.504 persoane, fiind aplicate 358 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 102.350 de lei.

Astfel, au fost depistaţi 2 urmăriţi, 8 minori lipsiţi de supraveghere şi 14 persoane care apelau la mila publicului, fiind verificate 18 obiective de pază şi 14 agenţi economici.

De asemenea, au fost controlate 455 de autovehicule, verificate 25 de nave/ambarcaţiuni, reţinute 10 permise de conducere, retrase 2 placuţe de înmatriculare şi 7 certificate de înmatriculare, fiind indisponibilizate 37 de unelte de pescuit.

Poliţiştii au constatat 51 de infracţiuni, fiind cercetate în cadrul dosarelor penale 21 de persoane.

Exemple:
1. La data de 12 februarie 2023, ora 13.10, poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj - Napoca - Biroul de Investigare a Fraudelor şi Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Satu Mare au depistat o persoană, de 52 de ani, domiciliată în comuna Medieşu Aurit, judeţul Satu Mare, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu în Halta Medieşu Aurit, având funcţia de acar, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea postului şi prezenţa la serviciu sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

2. La data de 11 februarie 2023, poliţiştii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Cluj-Napoca au depistat o minoră, de 16 ani, plecată în mod voluntar de la domiciliu.

Aceasta a fost predată lucrătorilor D.G.A.S.P.C. la Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgenţă "Gavroche", din municipiul Cluj-Napoca.

3. La data de 11 februarie 2023, poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Iaşi- Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Neamţ au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară la locuinţa unui bărbat, de 65 de ani, din comuna Hangu, sat Rugineşti, judeţul Neamţ.

Astfel, au fost descoperite 6 plase de pescuit monofilament, având o lungime totală de 122 de metri şi o plasă de material textil, de 7 metri lungime, care au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor şi probării întregii activităţi infracţionale.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel