Premierul a anunțat prelungirea reducerii prețului la carburanți.
„Doresc să menționez decizia prin care vom prelungi OUG prin care reducem prețul la carburanți. A fost o decizie care a produs efecte, am reușit să stabilizăm și chiar să reducem prețul la combustibil, care, desigur, produce efecte pe întreg lanțul. Până la sfârșitul anului vom beneficia de aceeași măsură”, a anunțat Nicolae Ciucă.
Costul unui litru de motorină a scăzut sub 8 lei pentru prima dată în ultimele şase luni. Guvernul discută joi dacă va prelungi măsura compensării cu 50 de bani pe litru a carburanţilor.
Preţul motorinei a scăzut ieri sub 8 lei pe litru, pentru prima oară în ultimele şase luni. România are în acest moment al şaselea cel mai mic preţ din Uniunea Europeană. Trendul descendent urmează linia pe care s-a înscris deja şi preţul la benzină, ajuns la 7,15 lei pe litru, în scădere cu aproape 12 % faţă de maximul atins în luna iulie a acestui an. În topul ţărilor cu cea mai ieftină benzină, România se află acum pe locul 8 în spaţiul comunitar, scrie Rador.
Subvenţionarea preţurilor la carburanţi este în vigoare de trei luni şi urmează să expire pe 30 septembrie. Impactul bugetar pe această perioadă a fost de 900 de milioane de lei, după cum au anunţat autorităţile.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat că este nevoie de prelungirea acestei compensări pentru a contracara efectele negative ale creşterii preţurilor la benzină şi motorină asupra nivelului de trai al populaţiei şi aupra operatorilor economici. Pentru a intra în vigoare de la 1 octombrie, actul normativ trebuie adoptat zilele acestea în Guvern.