Germania a decis să impună restricții drastice pentru nevaccinați.
Germania a decis să înăsprească restricţiile pentru persoanele nevaccinate împotriva COVID-19, impunându-le o cvasi-izolare, fără acces la magazine neesenţiale, restaurante, centre de cultură sau de agrement, a anunţat joi cancelarul în exerciţiu Angela Merkel, relatează AFP, scrie Agerpres.
Aceste noi măsuri au fost luate în urma unei reuniuni între cancelarul în exerciţiu, succesorul său Olaf Scholz şi liderii celor 16 landuri ale ţării. Ei au confirmat, de asemenea, că un proiect de lege privind vaccinarea obligatorie, pe care Scholz şi Merkel îl susţin, va fi înaintat parlamentului pentru a intra în vigoare în februarie sau martie.
Persoanele nevaccinate sunt deja supuse de câteva săptămâni unor restricţii privind accesul la viaţa publică, dar regulile variază ca formă şi nu acoperă toate landurile.
Noile restricţii interzic în toată ţara accesul la baruri, restaurante, teatre, cinematografe, teatre, săli de spectacol, de sport, dar şi în magazine neesenţiale şi târguri de Crăciun.
De asemenea, contactele trebuie limitate, la domiciliu sau în exterior, la cel mult alte două persoane dintr-o altă locuinţă.
Germania a vaccinat 68,7% din populaţie şi 80% dintre adulţi.
Citește și: Pasageri infectați cu Omicron, pe aeroportul din Amsterdam. Toți erau vaccinați
Noi restricţii vor afecta, de asemenea, întreaga populaţie: participarea la adunări mari, cum ar fi meciurile de fotbal din Bundesliga, va trebui să fie limitată la 30% din capacitatea totală.
Cluburile se vor închide din nou în zonele în care rata de incidenţă săptămânală depăşeşte 350, respectiv în nouă landuri din 16, inclusiv în capitala Berlin.
Analize de laborator care vizează tratamentul cu anticorpi dezvoltat împotriva COVID-19 de grupul farmaceutic GlaxoSmithKline (GSK) în colaborare cu partenerul său american Vir au arătat că acest medicament este eficient şi împotriva noii variante Omicron a virusului SARS-CoV-2, au anunţat joi reprezentanţii companiei britanice, relatează Reuters, mai scrie Agerpres.
Potrivit producătorului britanic, testele de laborator şi un studiu realizat pe şoareci au demonstrat că Sotrovimab, un cocktail de anticorpi de sinteză, este eficient împotriva unor virusuri care au fost modificate genetic pentru a prezenta unele dintre mutaţiile principale ale variantei Omicron.