Rolul medicilor de familie în comunicarea beneficiilor vaccinării anti-COVID-19

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Foto: gov.ro
Foto: gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă le-a transmis, joi, medicilor de familie, la întâlnirea de la Guvern, că pregătirea este esenţială în protejarea cetăţenilor în faţa valului cinci al pandemiei de COVID-19 şi a subliniat rolul acestora în comunicarea beneficiilor vaccinării, arătând că procentul mare de medici de familie vaccinaţi le conferă un nivel înalt de credibilitate în contextul campaniei de vaccinare.

Conform unui comunicat transmis de Guvern, dialogul dintre premier şi reprezentanţii asociaţiilor medicilor de familie a vizat implicarea acestora în implementarea măsurilor de protejare a populaţiei de efectele pandemiei: testarea în cabinete, consilierea în vederea vaccinării, evaluarea pacienţilor pozitivi în ambulatoriu, administrarea şi monitorizarea antiviralelor la domiciliu, scrie Agerpres. 

"Premierul Nicolae-Ionel Ciucă le-a transmis medicilor de familie că pregătirea este esenţială în protejarea cetăţenilor în faţa valului cinci, fiind necesară o structură solidă în asigurarea actului medical. De asemenea, prim-ministrul a subliniat rolul medicilor de familie în comunicarea beneficiilor vaccinării, remarcând procentul mare de medici de familie vaccinaţi - peste 90 la sută dintre aceştia, ceea ce le conferă un nivel înalt de credibilitate în contextul campaniei de vaccinare a românilor. În cabinetele medicilor de familie, peste un milion de români s-au vaccinat deja", arată sursa citată.

Importanţa vaccinării



De asemenea, medicii au recunoscut importanţa vaccinării ca fiind cea mai sigură modalitate de protejare a vieţii şi împotriva formelor grave de COVID-19, mai arată Guvernul, menţionând că "participanţii au analizat eficienţa acestei protecţii în ţările afectate deja de valul cinci al pandemiei, unde numărul persoanelor decedate sau spitalizate cu forme grave este redus".

La întâlnire s-a discutat şi despre reducerea birocraţiei, eliminarea drumurilor inutile ale pacienţilor între diverse categorii de furnizori de servicii medicale, precum şi îmbunătăţirea relaţiei medicilor de familie cu Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate.

”Coloana vertebrală a sistemului de sănătate”



Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a arătat că "medicii de familie sunt coloana vertebrală a sistemului de sănătate, fiind esenţial rolul acestora în asigurarea accesului la servicii de sănătate de calitate în apropierea domiciliului".

"Testarea e primul pas în identificarea pacienţilor posibil infectaţi. Venim cu un pachet de servicii ambulatorii care să includă tratament. Împreună cu specialiştii în boli infecţioase şi medicii de familie se vor stabili noi protocoale terapeutice, cu acces cât mai uşor, mai aproape de casă", a adăugat Rafila, conform sursei citate.

La discuţii au participat reprezentanţi ai Colegiului Medicilor din România, ai Asociaţiei "Societatea Naţională de Medicina Familiei/Medicina Generală" şi ai Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie. 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel