Efectele schimbărilor climatice au scos la iveală ruinele unui oraș misterios.
Pe măsură ce apele și gheața se retrag în urma efectelor încălzirii globale, apar urmele oamenilor și civilizațiilor care au dispărut cu mii de ani în urmă. În ultimele luni, Irakul a fost lovit de o secetă extremă, iar barajul de la Mosul s-a micșorat pe măsură ce apa este extrasă pentru a împiedica culturile să se usuce.
Pe fondul acestei crize, ruinele unui oraș antic, scufundate timp de zeci de ani, au ieșit la iveală. De când barajul a fost creat în anii '80, înainte ca așezarea să fie studiată și catalogată arheologic, reapariția ruinelor reprezintă o oportunitate rară pentru oamenii de știință de a o explora. Situl arheologic a fost numit Kemune.
Ruinele constau într-un palat și alte câteva structuri mari, care datează din epoca bronzului, în urmă cu aproximativ 3.400 de ani. Oamenii de știință cred că ruinele ar putea fi orașul antic Zakhiku, un centru plin de viață pentru Imperiul Mittani, care a prosperat pe malurile râului Tigru între 1550 și 1350 î.Hr.
În 2018, barajul s-a retras suficient pentru a oferi arheologilor o scurtă perioadă în care să descopere și să documenteze ruinele, înainte ca nivelul apei să se ridice și să le acopere din nou. Așadar, în decembrie 2021, când orașul a început să apară din nou, arheologii erau gata să meargă și să profite de a doua oportunitate de a studia.
În ianuarie și februarie 2022, arheologul Hasan Ahmed Qasim de la Organizația de Arheologie din Kurdistan din Irak, împreună cu colegii cercetători Ivana Puljiz de la Universitatea din Freiburg și Peter Pfälzner de la Universitatea din Tübingen din Germania, au cartografiat orașul misterios.
Pe lângă palatul care a fost descoperit în 2018, cercetătorii au găsit alte structuri interesante. Acestea includeau o fortificație mare, cu un zid și turnuri, un complex industrial și o clădire imensă de depozitare cu mai multe etaje, care datează din Imperiul Mittani.
„Clădirea uriașă are o importanță deosebită, deoarece cantitățile enorme de mărfuri care au fost păstrate în ea, probabil au fost aduse din toată regiunea”, spune Puljiz.
Conservarea zidurilor de cărămidă și lut a fost destul de remarcabilă, având în vedere că au fost sub apă de peste 40 de ani, dar acesta a fost rezultatul decăderii destul de abrupte a orașului, în 1350 î.Hr.
În acel an, un cutremur a devastat regiunea, răsturnând clădirile, ceea ce a dus la o protecție de moloz care a acoperit pereții și aceștia au rămas intacți, conform Science Alert.
Vezi versiune mobil