Liderul forţelor armate ale Marii Britanii a lansat un avertisment către Rusia privind activitatea ameninţătoare a submarinelor ruseşti în preajma cablurilor subacvatice cruciale pentru reţelele de telecomunicaţii din toată lumea.
Sir Tony Radakin, fost lider al Marinei Regale, a spus şi că în ultimii 20 de ani "a avut loc o creştere fenomenală a activităţii subacvatice ruseşti". Conform acestuia, Moscova "ar putea pune în pericol adevăratul sistemul informaţional al lumii, aceste cabluri subacvatice care se întind dîn toată lumea. Pe acolo merge tot traficul de internet. Rusia are capacitatea să le pună în pericol şi să le şi exploateze".
Amiralul Tony Radakin spune că aceste cabluri subacvatice care folosesc reţelei globale de internet sunt "adevăratul sistem informaţional al lumii" şi a avertizat Rusia că orice pagubă produsă acestor cabluri ar putea fi considerat "un act de război", scrie The Guardian.
O navă militară britanică a fost lovită de un submarin rus în timp ce patrula în nordul Oceanului Atlantic în urmă cu un an.
Nava HMS Northumberland era în căutarea submarinului după ce acesta dispăruse de pe radar în zona Cercului Arctic, cu scurt timp înainte de producerea incidentului.
Submarinul a lovit sonarul navei, care era dotat cu hidrofoane sensibile pentru semnalizarea acustică sub apă.
Incidentul, produs la sfârşitul anului 2020, a fost surprins pe camerele de filmat de o echipă a postului britanic Channel 5 ce realiza un documentar de televiziune intitulat 'Warship: Life At Sea.' Ministerul Apărării britanic a confirmat coliziunea între navă şi submarin, o sursă din minister declarând pentru BBC că incidentul nu a fost considerat un act deliberat.
Coliziunea a cauzat avarierea sonarului navei HMS Northumberland, care a trebuit să revină într-un port din Scoţia pentru a înlocui echipamentul respectiv.
Citește și: Putin și-a trimis expertul pe invazii. Generalul care a condus ocuparea Crimeei, în fruntea trupelor ”pacificatoare” din Kazahstan
Ministerul Apărării britanic, care de obicei nu face comentarii despre operaţiunile sale, a fost nevoit să reacţioneze de această dată întrucât incidentul a fost surprins de camerele de filmat.
La finalul lui 2020 un submarin rus ce era urmărit de HMS Northumberland a intrat în contact cu sonarul desfăşurat al navei. Forţele Navale Regale urmăresc periodic nave şi submarine străine pentru a asigura apărarea Regatului Unit, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului citat, scrie Agerpres.
Amiralul spune şi că Marea Britanie ar avea nevoie de rachete hipersonice pentru a păstra ritmul competiţiei militare. "Nu le avem şi avem nevoie de ele", a spus acesta.