Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a declarat vineri că americanii ''au luat-o razna'' şi a cerut să nu existe milă faţă de ei, comentând în acest fel incidentul de marţi cu o dronă americană MQ-9 şi două avioane de luptă ruseşti de tip Su-27 deasupra Mării Negre, transmite EFE.
În general, vorbind pe înţelesul tuturor, americanii au luat-o complet razna. Şi a avea milă de ei nu este corect, a scris Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului Securităţii Rusiei.
Totodată, Medvedev a apreciat că, bineînţeles, sunt necesare contactele între militarii din Rusia şi SUA. Mai ales pe fondul declaraţiilor nenorociţilor ăstora de americani precum senatorul (republican Lindsey) Graham care a spus că trebuie doborâte avioane ruse. Apropo, uneori acest tip de oameni suferă accidente aviatice, a avertizat Medvedev, care şi-a încheiat textul cu un emoticon reprezentând o cruce.
Fostul preşedinte rus a mai declarat că Codul de Navigaţie Aeriană al Rusiei permite guvernului să stabilească zonele de interdicţie de zbor sau de restricţii aeriene.
Dronele trebuie să respecte aceste reguli, mai ales în perioade de acţiuni militare, după cum o ştiu utilizatorii spaţiului aerian. Cu atât mai mult cu cât momentul intrării unui avion sau al unei drone în apele teritoriale este dificil de precizat, a insistat el.
SUA au acuzat că unul din cele două avioane de vânătoare ruse Su-27 care a escortat drona americană a lovit elicea MQ-9, aceasta prăbuşindu-se în apele internaţionale ale Mării Negre. În schimb, Ministerul Apărării din Rusia a negat orice fel de contact între avioanele ruse şi drona americană, susţinând că drona a făcut o manevră bruscă şi s-a prăbuşit în mare după ce a pierdut altitudine.