Rusia se pregăteşte să desfăşoare teste asupra cosmonauţilor, imediat după ce aceştia se întorc din misiuni pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), în cadrul unui program de cercetare cu obiectivul de a pregăti viitoare misiuni selenare şi planetare, transmite sâmbătă DPA.
Astfel, echipajele care se întorc de pe avanpostul orbital vor rămâne în locul aterizării pentru cel mult două zile, în scopul de a susţine aceste teste, conform directorului adjunct al Institutului pentru probleme biomedicale, citat de agenţia Interfax. Cosmonauţii vor rămâne într-un mediu special amenajat "ca şi când s-ar afla pe o altă planetă", conform acestuia.
De obicei, imediat după aterizările în locaţii izolate din Kazahstan, membrii echipajelor sunt întâmpinaţi de medici şi de alţi specialişti care verifică starea fizică a acestora şi modul în care organismul lor a făcut faţă perioadei de timp petrecută în imponderabilitate pe staţia spaţială.
Rusia doreşte să trimită cosmonauţi pe Lună, dar nu a anunţat un orizont temporar concret pentru o astfel de misiune. De asemenea, Rusia doreşte să construiască o staţie spaţială pe orbita Lunii până în anul 2040.