Scade producţia de ouă. Francezii le cumpără deja la preţ dublu

Autorul articolului: Liana Ganea |
Data publicării:
| Categorie: Economie
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Dublarea preţului ouălor în Franţa, din cauza scumpirii nutreţului şi a energiei, precum şi a lipsei livrărilor ca urmare a gripei aviare, a determinat unele companii alimentare să-şi reducă producţia sau să schimbe reţetele.

Atât Uniunea Europeană cât şi SUA s-au confruntat în acest an cu una din cele mai grave crize de gripă aviară din istorie, astfel că zeci de milioane de păsări din ambele regiuni au fost sacrificate. Prin urmare, producţia de ouă, care a urcat până la 1.500 de miliarde în 2021, ar urma să scadă pentru prima dată în istorie în 2022, având în vedere că în SUA a scăzut deja cu 4,6%, în UE cu 3%, iar în Franţa, cel mai mare producător de ouă al blocului comunitar, se înregistrează o scădere de 8%, susţine organizaţia reprezentativă a producătorilor de ouă din Franţa, CNPO. "Suntem într-o situaţie fără precedent. În crizele precedente ne-am îndreptat spre importuri, în special din SUA, însă în acest an situaţia este dificilă peste tot", spune vicepreşedintele CNPO, Loic Coulombel, potrivit Reuters.

Scăderea producţiei de ouă survine într-un moment în care există o cerere mare din partea consumatorilor pentru ouă, văzute ca o sursă ieftină de proteine într-o perioadă de inflaţie accelerată. "Neputând transfera creşterile de preţuri, unele companii au început deja să modifice reţetele sau au oprit liniile de producţie. Ai nevoie de multe ouă ca să faci prăjituri", a spus Loic Coulombel. O modificare a reţetei poate fi făcută prin utilizarea altor tipuri de ouă, reducerea volumului utilizat sau, mai rar, renunţarea la ouă în schimbul unor alternative precum proteinele din mazăre ori lapte, au declarat mai mulţi producători de ouă intervievaţi de Reuters.

Preţul la ouă în supermarketurile din Franţa a crescut cu aproximativ 15-20% de la începutul anului, după intrarea în vigoare a unei legi care indexează preţurile alimentelor din supermarketuri cu preţurile la nutreţuri pentru producători. Însă, pe piaţa spot din Franţa, kilogramul de ouă se vindea miercuri pentru 2,2 euro, mai mult decât dublu faţă de începutul anului şi cu aproximativ 65% peste preţul mediu pentru acest moment al anului, a spus Coulombel. Acesta a spus că este posibil ca până la finele anului să fie depăşit precedentul record de 2,3 euro pe kilogram, având în vedere cererea crescută de ouă la finalul anului, dar chiar şi aşa preţurile vor fi mai mici decât cele spot din SUA, care în prezent sunt deja la 4,24 euro pe kilogram.

Preţuri în continuă creştere

Inflaţia a continuat să crească în zona euro, atingând nivelul de 10,0% în luna septembrie. Conform datelor Eurostat, „analizând principalele componente ale inflaţiei în zona euro, energia este de aşteptat să aibă cea mai mare rată de creştere anuală în septembrie (40,8%, comparativ cu 38,6% în august), fiind urmată de alimente, alcool şi tutun (11,8%, comparativ cu 10,6% în august), de produse industriale non-energetice (5,6%, comparativ cu 5,1% în august) şi de servicii (4,3%, comparativ cu 3,8% în august)."

Estonia înregistrează cea mai mare rată a inflaţiei în septembrie (24,2%), iar Letonia şi Lituania au valori inflaţioniste de peste 22%. Olanda are o inflaţie de 17,1%, Grecia şi Belgia depăşesc nivelul de 12%, iar Germania este la 10,9%, deşi Oficiul german pentru statistici a anunţat un nivel de 10,0%.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel