Un fost ministru austriac, personaj-cheie în scandalul de corupţie care dus la demisia cancelarului Sebastian Kurz, a fost plasat în arest preventiv, a anunţat vineri justiţia austriacă.
Fostul ministru al familiei Sophie Karmasin, membră a partidului conservator OVP, a fost încarcerată pentru a preveni alte infracţiuni, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Tribunalului penal regional din Viena.
Karmasin, în vârstă de 55 de ani, este implicată în scandalul care a dus la demisia lui Kurz din funcţia de cancelar în octombrie. El şi-a anunţat apoi retragerea din politică în decembrie, la 35 de ani.
Căderea acestui politician, salutat cândva drept "copilul minune" al conservatorilor europeni după ce a devenit cel mai tânăr lider ales în mod democratic la 31 de ani în 2017, este dramatică.
Scandalul a izbucnit în octombrie 2021, când justiţia a efectuat percheziţii la cancelarie şi la ministerul de finanţe în cadrul unei anchete privind practicile unor apropiaţi ai lui Kurz, suspectaţi că au folosit fonduri publice pentru a plăti sondaje care au fost apoi falsificate pentru a îmbunătăţi imaginea fostului lider.
Citește și Rusia AMENINȚĂ Societe Generale cu confiscarea activelor
Acuzarea consideră, de asemenea, că, în schimbul sondajelor şi al unei acoperiri măgulitoare pentru Kurz, puternicul grup de presă Osterreich a fost recompensat cu inserţii publicitare profitabile.
În acest caz, doamna Karmasin, care lucra pentru o companie de sondaje, ar fi comandat sondajele contestate unui fost coleg şi ar fi luat mită, printre alte infracţiuni, potrivit acuzării.
Potrivit mai multor instituţii media austriece, Kurz şi-a găsit un loc de muncă în cadrul companiei miliardarului conservator Peter Thiel, unde va fi responsabil de strategia globală.