Se aprinde lumina: 16 ambasade revin în Kiev. România, ”imediat după ce pregătirile tehnice și de securitate”

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Politică

Ministerul de externe ucrainean a anunțat statele care au redeschis activitatea diplomatică de la Kiev.

Potrivit MAE ucrainean, începând cu 18 aprilie, un număr de 16 ambasade ”și-au reluat activitatea la Kiev, ceea ce mărturisește sprijinul și credința păcii în Ucraina”.

Ministerul de Externe scrie că lucrează diplomați din 16 misiuni - UE, Franța, Italia, Letonia, Lituania, Estonia, Polonia, Turcia, Cehia, Slovenia, Vatican, Moldova, Georgia, Iran, Kazahstan, Tadjikistan și Turkmenistan. ”La Kiev, din nou, astăzi(18 aprilie n.r.)” se scrie pe pagina de Facebook a MAE ucrainean.

Departamentul a mulțumit „prietenilor” pentru sprijinul acordat și a remarcat că tot mai mulți diplomați revin în Kiev în fiecare zi.

România, ultimele pregătiri

„Autoritățile române au decis redeschiderea Ambasadei României în Ucraina, la Kiev. Reluarea efectivă a activității va avea loc în perioada următoare, imediat după ce pregătirile tehnice și de securitate necesare vor fi finalizate”, arată mesajul lui Bogdan Aurescu, publicat marți pe Twitter.

„Aceasta este una dintre dovezile că lumea sprijină și crede în Ucraina”, a adăugat Ministerul de Externe.

Statele Unite urmăresc, de asemenea, să-și redeschidă ambasada și să evalueze aspectul de securitate, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, într-un briefing de presă.

Floarea soarelui „ucraineană”, plantată în fața Ambasadei Rusiei la Washington

Activiști, persoane publice, diplomați din Ucraina, Statele Unite și alte țări au organizat un miting simbolic în sprijinul Ucrainei, plantând zeci de floarea-soarelui lângă Ambasada Rusiei la Washington.

Youtube video image

Acțiunea a avut loc sâmbătă, 16 aprilie, scrie Ukrinform.

„Percepem floarea soarelui ca pe o plantă asociată cu Ucraina. Așadar, m-am gândit că ar fi grozav dacă le punem în fața ambasadei Rusiei, iar aceasta va avea propria sa simbolistică”, a declarat inițiatorul acțiunii, scriitorul Benjamin Wittes, într-un comentariu către agenție.

„O persoană care locuiește în această zonă m-a contactat și mi-a spus că în apropierea ambasadei Rusiei sunt atât de multe peluze, așa că de ce nu plantăm floarea-soarelui aici?” a remarcat el.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel