Deși animalele sunt greu de observat, urmele de copite în noroi și scoarța smulsă de pe copaci sunt semne vizibile ale bizonilor din Munții Carpați, spun specialiștii.
Acestea sunt semne ale succesului unui proiect menit să reintroducă, după o absență de secole, bizonul sau zimbrul european.
Ultimul bizon european sălbatic a fost ucis de braconieri în 1927, la momentul respectiv, rămăseseră doar 54 de exemplare, toate în captivitate.
Foto: wwf romania
Această zonă a fost din timpuri străvechi o zonă importantă pentru zimbri. Cu toate acestea, zimbri au dispărut de aici în 1762. Munții Carpați sunt o zonă prioritară pentru îmbunătățirea supraviețuirii pe termen lung a zimbrilor, din moment ce există habitatul adecvat care este relativ bine conectat.
„A existat o nevoie urgentă de a oferi din nou bizonilor șansa de a trăi în sălbăticie și de a amesteca genele acestor bizoni din captivitate”, spune Matei Miculescu, un gardian forestier responsabil cu monitorizarea turmei din Carpați.
Foto: life-bison.com
România a primit zimbrii înapoi în sălbăticie încă din 2014, la peste 200 de ani după ce au fost văzuți ultima dată în România.
În prezent, acestea locuiesc într-o zonă protejată de peste 8.000 de hectare. Din 2014, în regiune s-au născut 38 de pui de bizon.
„Aproximativ 105 bizoni trăiesc acum în libertate în Munții Țarcu și s-au acomodat bine”, spune Marina Druga, șefa proiectului condus în comun de WWF și Rewilding Europe.
După ce animalele ajung pentru prima dată în țară, ele petrec câteva săptămâni pentru a se aclimatiza la viața în sălbăticia românească, înainte de a fi eliberate și lăsate să se descurce singure, scrie mediafax.