Sex Pistols: Controversa „God Save The Queen” și impactul său asupra muzicii punk din perspectiva BBC

În timpul perioadei patriotice care preceda aniversarea de 25 de ani a urcării pe tron a reginei Elisabeta a II-a, trupa punk The Sex Pistols a lansat un single incendiar care a declanșat o furtună de controverse și le-a adus o notorietate instantanee, scrie BBC.

Melodia, „God Save the Queen”, era o critică virulentă a monarhiei și a ordinii politice stabilite pe care o reprezenta aceasta. Alimentată de chitare brute, energie pură și versuri furioase și incisive, piesa proclama că regina „nu este o ființă umană”, oamenii nu aveau „niciun viitor” și Regatul Unit era „un regim fascist”. Lansarea piesei chiar înainte de Jubileul de Argint părea un atac direct asupra respectului tradițional acordat monarhului în acea perioadă. În câteva zile, BBC a emis o interdicție totală pentru difuzarea acesteia la radio și TV.

Charles McLelland, directorul BBC Radio Two, a catalogat melodia drept „de un gust groaznic”, în timp ce deputatul laburist Marcus Lipton a denunțat-o, afirmând: „Dacă muzica pop va fi folosită pentru a distruge instituțiile noastre stabilite, atunci ar trebui distrusă prima dată”. Multe magazine, cum ar fi Woolworths, au refuzat pur și simplu să comercializeze single-ul.

Sex Pistols au apărut ca parte a unei mișcări punk care se răspândea rapid în Marea Britanie la mijlocul anilor 1970, într-o perioadă în care țara se confrunta cu stagnare economică, șomaj în creștere, întreruperi de curent și tensiuni rasiale în creștere. Cu spiritul său DIY și atitudinea anti-autoritate, punk-ul era un răspuns la plictiseala, conformismul social și alienarea pe care mulți tineri o simțeau. Muzica care a ieșit din această mișcare articula ipocrizia pe care o vedeau în establishment-ul britanic și în cultura mainstream a Regatului Unit. 

Neiertători, rebeli și provocatori, The Sex Pistols au personificat acest ethos punk. Cu șase luni înainte de lansarea single-ului, în noiembrie 1976, o instituție a establishment-ului, radiodifuzorul național al Regatului Unit, BBC, a invitat trupa să fie intervievată în cadrul programului de actualități, Nationwide.

Postul de televiziune dorea să înțeleagă o mișcare culturală care reflecta furia, frustrarea și deziluzia care păreau prevalente printre tinerii națiunii și care îngrijora atât de clar pe telespectatorii mai în vârstă.

„Copiii vor emoție, vor lucruri care să transforme ceea ce este în esență o viață foarte plictisitoare pentru ei acum – Malcolm McLaren.”

La acea vreme, trupa era formată din solistul Johnny Rotten (aka John Lydon), chitaristul Steve Jones, bateristul Paul Cook și basistul Glen Matlock, care avea să fie înlocuit anul următor de Sid Vicious. Ei au fost prezentați cu un segment care încerca să familiarizeze publicul cu ceea ce au descris drept „cultul punk-ului”.

„Ei bine, poate că nu este cel mai bun rock 'n' roll din lume, dar cu siguranță este cel mai controversat,” intona o voce evident dezaprobatoare a prezentatorului Lionel Morton, care avertiza telespectatorii că un ziar londonez numise Sex Pistols „cea mai agresivă, urâtă trupă din toate timpurile”.

Colegă de prezentare, Maggie Norden, care era de fapt mult mai tânără decât managerul trupei, Malcolm McLaren, părea, de asemenea, să nu înțeleagă atracția pentru atâția tineri a acestui rock de garaj visceral, nihilist și disprețul trupei pentru autoritate. Ea i-a spus lui McLaren că erau „mai interesați de haos decât de orice altceva”.

„Ei bine, asta este o acuzație făcută de oameni care cu adevărat nu înțeleg ce vor copiii,” a spus McLaren. „Copiii vor emoție, vor lucruri care să transforme ceea ce este în esență o viață foarte plictisitoare pentru ei acum, și muzica, muzica rock tânără, este singurul lucru pe care îl au, pe care credeau că îl controlează. Și dacă te uiți în topuri, ei nu au cu adevărat nimic de-a face cu asta.”

Norden a criticat trupa – spunând că „încercau să șocheze pe toată lumea” – și a numit îmbrăcămintea lor „bizară”, întrebându-l pe Johnny Rotten dacă era mulțumit de termenul punk, spunând că înseamnă „fără valoare, urât”.

„Presa ni l-a dat. Este problema lor, nu a noastră. Noi nu ne-am numit niciodată punk,” a răspuns el enigmatic.

Ea a continuat să îi întrebe ce era în neregulă cu trupele din anii 1960 care încă mai cântau, cum ar fi The Rolling Stones și The Who, care păreau mai confortabile pentru ea ca sunet al rebeliunii adolescenților.

Johnny Rotten i-a respins pur și simplu, spunând: „Ei pur și simplu nu înseamnă nimic pentru nimeni.”

BBC a invitat și un jurnalist muzical, Giovanni Dadomo, care la acea vreme scria pentru revistele muzicale Sounds și ZigZag, pentru a provoca trupa.

El a acuzat muzica lor că este „un pic derivată” și atitudinea Pistols că este „plictisitoare”.

„Distrugerea de dragul distrugerii este plictisitoare, în cele din urmă,” a spus Dadomo. „Știi că nu oferă nicio speranță, nu vrea cu adevărat să schimbe nimic. Doar spune, ‘nu ne place asta, suntem diferiți, uitați-vă la noi’.”

McLaren a contracarat: „Trebuie să distrugi pentru a crea, știi asta. Trebuie să-l demolezi și să-l construiești din nou într-o formă diferită.”

Nu este clar cât de sincer era Dadomo în propria sa opinie, deoarece anul următor avea să-și formeze și să-și conducă propria trupă punk rock numită The Snivelling Shits.

McLaren era încrezător în credința sa că trupa va depăși rezistența concertată din partea industriei muzicale, mass-mediei și establishment-ului politic, crezând că tinerii aveau puterea de a schimba opinia publică.

„Nu va fi jurnalistul, nu va fi cu adevărat industria muzicală. Va fi copilul de pe stradă pentru că el este cel care cumpără discul,” a spus el.

„Contează dacă discul nu se vinde?” a întrebat Norden.

„Nu există nicio îndoială că se va vinde,” a spus McLaren în răspuns.

El vorbea despre single-ul de debut al Sex Pistols, „Anarchy in the UK”, care avea să ajungă pe locul 38 în topurile single-urilor din Marea Britanie. Acest disc avea să fie, de asemenea, interzis de BBC după apariția controversată și vulgară a trupei în emisiunea TV Today, care a degenerat în haos.

Încercările de a suprima „God Save the Queen” au servit doar la alimentarea popularității sale. Discul a zburat de pe rafturile magazinelor care l-au stocat, urcând în topuri până pe locul doi. A fost refuzat primul loc, oarecum ironic, având în vedere statutul său interzis, de o melodie intitulată „I Don't Want to Talk About It” de Rod Stewart.

Aceasta a dus la acuzații că topul single-urilor fusese manipulat pentru a împiedica Pistols să ajungă pe primul loc, ceea ce a fost văzut de punkeri ca și mai multe dovezi ale eforturilor establishment-ului de a suprima disidența.

Și pentru toate întrebările din timpul interviului de la Nationwide despre comportamentul periculos la concertele Sex Pistols, membrii trupei sau cei asociați cu melodiile lor au fost cei supuși violenței. După indignarea generată de disc, pe 19 iunie 1977, Johnny Rotten și producătorii melodiei, Chris Thomas și Bill Price, au fost atacați cu briciuri în fața unui pub din Highbury, Londra. Bateristul Paul Cook a fost atacat de șase bărbați înarmați cu cuțite în fața stației de metrou Shepherd's Bush în ziua următoare.

Impactul trupei Sex Pistols s-a resimțit mult dincolo de cariera lor scurtă, și „God Save the Queen” nu și-a pierdut din potență, rămânând o întruchipare a spiritului anti-establishment al punk-ului.

„Melodia nu și-a pierdut deloc puterea în anii care au trecut,” a spus Jones pentru BBC în 2012. „Emoțiile din spatele melodiei, sentimentul de sfidare, rebeliune sunt încă pe deplin relevante și va suna în continuare mai incitant decât orice altceva care este în topuri în acest moment.”