Roxadustat, vândut sub marca Evrenzo, este un medicament anti-anemie.
Simona Halep, numărul 9 WTA, a fost depistată cu roxadustat, la US Open. ”Am fost notificată că am fost testată pozitiv la o substanță numită Roxadustat, într-o cantitate extrem de mică. Este cel mai mare șoc din viața mea” și-a început Simona Halep anunțul. Informația o știa din 7 octombrie. Agenția de Integritate din Tenis a suspendat-o deja provizoriu pe sportivă. WADA, Agenția Mondială Antidoping, plasează Roxadustatul în clasa substanțelor interzise al căror consum aduce o suspendare de nu mai puțin de patru ani.
”Simona a fost testată înainte de turneu (n.r. US Open), la hotel, în America, şi după, acasă, şi a ieşit negativ. Este o treabă interesantă. La testarea de după meci a ieșit pozitivă” a spus Firicel Tomai, primul antrenor al Simonei Halep, care consideră că este o greșeală a staff-ului.
Pe de altă parte, dacă ne referim la medicament în sine, vedem că prețul lui nu este accesibil pentru orice buzunar. Prețul unei cutii se ridică la 600 de dolari, dincolo de faptul că se dă doar pe baza unei rețete și că se găsește foarte greu.
Iată cum descrie Agenția Națională a Medicamentului (EMA) acest medicament:
Evrenzo (roxadustat)
Prezentare generală a Evrenzo și motivele autorizării medicamentului în UE
Ce este Evrenzo și pentru ce se utilizează?
Evrenzo este un medicament utilizat la adulți pentru tratarea simptomelor anemiei (număr mic de globule roșii) cauzate de insuficiență renală cronică (diminuarea progresivă, pe termen lung, a capacității rinichilor de a funcționa bine).
Evrenzo conține substanța activă roxadustat.
Cum se utilizează Evrenzo?
Evrenzo se poate obține numai pe bază de prescripție medicală, iar tratamentul trebuie inițiat de un medic cu experiență în tratarea anemiei.
Evrenzo este disponibil sub formă de comprimate care se iau de 3 ori pe săptămână, nu în zile consecutive.
(...)
Pacienții care urmează tratament cu un agent de stimulare a eritropoetinei (ESA, un medicament care stimulează producția de globule roșii) și la care valorile hemoglobinei sunt stabile nu trebuie să treacă la tratamentul cu Evrenzo decât dacă există o justificare clinică și beneficii preconizate. La acești pacienți, doza inițială de Evrenzo se va stabili în funcție de tipul și de doza de ESA utilizată.
Tratamentul cu Evrenzo trebuie oprit dacă valorile hemoglobinei nu cresc în decurs de 24 de săptămâni.
(...)
Cum acționează Evrenzo?
Este posibil ca pacienții cu boală renală cronică să nu producă suficientă eritropoetină, hormonul necesar pentru stimularea producției de globule roșii. Substanța activă din Evrenzo, roxadustatul, acționează asupra unei enzime numite factor inductibil prin hipoxie, inhibitor de prolil-hidroxilază (HIF-PH). Se stimulează astfel răspunsul natural care are loc în mod normal când nivelul de oxigen este scăzut, adică producția de eritropoetină și de hemoglobină. Se preconizează că acest lucru reduce simptomele anemiei.
Ce beneficii a prezentat Evrenzo pe parcursul studiilor?
Evrenzo a fost investigat în 4 studii pe pacienți cu anemie asociată cu boală renală cronică care nu erau tratați prin dializă (o tehnică de îndepărtare a substanțelor nedorite și a excesului de lichid din sânge când rinichii nu funcționează suficient de bine) și în 4 studii pe pacienți tratați prin dializă. (...)
De ce a fost autorizat Evrenzo în UE?
S-a demonstrat că Evrenzo crește valoarea hemoglobinei și o menține la nivel adecvat la pacienții cu anemie asociată cu boală renală cronică, indiferent dacă sunt tratați prin dializă sau nu. Medicamentul, care se administrează pe cale orală, s-a dovedit la fel de eficace ca ESA, o terapie administrată prin injecție. În ceea ce privește siguranța, reacțiile adverse ale Evrenzo sunt considerate gestionabile terapeutic și comparabile cu cele ale terapiei ESA. Prin urmare, Agenția Europeană pentru Medicamente a hotărât că beneficiile Evrenzo sunt mai mari decât riscurile asociate și acest medicament poate fi autorizat pentru utilizare în UE.