Actriţa italiană Sophia Loren, o legendă a cinematografiei mondiale, recompensată cu două premii Oscar la Hollywood, va sărbători vineri seară la Roma împlinirea vârstei de 90 de ani, cu doar câteva zile înaintea actriţei franceze Brigitte Bardot, "două dive care au redefinit imaginea feminină din secolul al XX-lea", potrivit unui cotidian italian, citat de AFP.
Născută la Roma pe 20 septembrie 1934, protagonista filmului de neuitat "O zi specială" (1977), îşi va celebra cea de-a 90-a aniversare în cadrul unei petreceri private ce va fi organizată într-un hotel de lux din centrul "Oraşului Etern".
După un omagiu organizat într-un cinematograf roman de studiourile Cinecitta şi de ministrul italian al Culturii, actriţa se va întâlni cu aproximativ 150 de prieteni, colegi şi membri ai familiei sale pentru o cină pe terasa hotelului, unde urmează să inaugureze şi un apartament care îi va purta numele, potrivit cotidianului Il Corriere della Sera.
Pentru această ocazie, Sophia Loren va purta o ţinută vestimentară creată de unul dintre bunii ei prieteni, Giorgio Armani.
Vineri, cele mai importante ziare din Italia au relatat despre cariera extraordinară a brunetei cu ochi migdalaţi, care i-a avut ca parteneri la Hollywood pe unii dintre cei mai mari actori ai epocii, precum Anthony Quinn, Clark Gable, Marlon Brando, Cary Grant, Peter Sellers, John Wayne şi Frank Sinatra.
"Sophia Loren, mitul la 90 de ani", a titrat Il Corriere della Sera, în timp ce cotidianul roman Il Messaggero i-a adus un omagiu "unei legende (neaşteptate) a drepturilor femeilor".
La Repubblica a ales să o asocieze cu colega ei franceză Brigitte Bardot, care va împlini vârsta de 90 de ani pe 28 septembrie. "Splendide nonagenare", a titrat acest cotidian de stânga, care le-a adus un omagiu "celor două dive care au redefinit imaginea feminină din secolul al XX-lea".
Cea de-a 90-a aniversare a Sophiei Loren va fi marcată şi prin intermediul unei retrospective la Lincoln Center din New York.
Televiziunea publică italiană RAI a prevăzut mai multe redifuzări ale filmelor sale, inclusiv vineri seară, pe Rai3, o versiune restaurată a filmului "Căsătorie în stil italian" cu Marcello Mastroianni, care marchează în sine o serie de aniversări: cea de-a 60-a aniversare a filmului, lansat în 1964, centenarul naşterii lui Mastroianni (26 septembrie 1924) şi cea de-a 50-a comemorare a morţii regizorului său, Vittorio De Sica (decedat în 1974).
Legendă a celei de-a şaptea arte, actriţa italiană, văduvă după moartea producătorului Carlo Ponti în ianuarie 2007, a revenit pe micile ecrane italiene în 2010, într-un film de televiziune despre viaţa sa, în care a interpretat rolul mamei sale.
În 2014, când a împlinit 80 de ani, a publicat o autobiografie intitulată "Ieri, azi, mâine.Viaţa mea".
Ultima sa apariţie cinematografică datează din 2020 în filmul "La vita davanti a sé", o adaptare a romanului "La vie devant soi" scris de Romain Gary, ce a fost regizată de unul dintre fiii actriţei, Edoardo Ponti.
Graţie acelui rol, Sophia Loren a câştigat în 2021 premiul pentru cea mai bună actriţă la gala David di Donatello Awards, ceremonia în cadrul căreia sunt decernate cele mai importante trofee din cinematografia italiană.