Hologramele membrilor trupei ABBA au adus încasări de peste 150 de milioane de dolari în urma spectacolelor lor.
Vorbim despre unele dintre cele mai scumpe concerte create vreodată, deși artiștii sunt trecuți deja de 60 de ani, și nici măcar nu au mai fost nevoiți să se prezinte fizic la spectacole.
Au investit 170 de milioane de dolari în acest show. Momentan nu și-au scos banii, dar spre asta se îndreaptă.
Au generat încasări de 150 de milioane de dolari, dar acest lucru s-a întâmplat doar într-un an.
Sala de evenimente în care a fost susținut acest concert, dacă putem să-i spunem așa, a fost creată special pentru astfel de evenimente, iar acolo, în viitor, vom putea vedea și alți artiști, pe care nu mai avem cum să-i întâlnim fizic.
Spectacolul are loc într-o sală din Londra, care a fost creată special pentru astfel de show-uri. Este unul dintre cele mai scumpe spectacole create vreodată.