Guvernul a venit cu un pachet de măsuri de sprijin pentru populație și companii, care vor intra în vigoare de la 1 mai.
Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat luni că măsurile cuprinse în pachetul Sprijin pentru România beneficiază de o sumă dublă față de cea alocată pentru sprijinirea populației în timpul pandemiei și va fi o formă de protecţie în faţa scumpirilor pentru mai mult de jumătate din populaţie.
„A venit momentul ca noi, oamenii politici, să livrăm. Programul are o valoare de 17,3 miliarde de lei, este o sumă dublă față de banii alocați pentru sprijinirea populației în timpul pandemiei și acest plan nu afectează alocările bugetare pentru investiții și pentru dezvoltarea economiei”, a mai spus Ciolacu.
"Practic, prin acest plan, mai mult de jumătate din populaţia României va beneficia de o formă de protecţie în faţa scumpirilor", a menţionat Ciolacu.
„Avem nevoie de un plan de acțiune concret pentru a le oferi ajutor cetățenilor și pentru a pune din nou România în mișcare. (...) Trebuie să oferim un ajutor real, speranță și oportunități cetățenilor”, a spus luni seara Marcel Ciolacu.
Cătălin Drulă a identificat în pachetul prezentat de PSD-PNL „o sumedenie de minciuni și preluări ciuntite de soluții deja propuse”.
„Sursa de finanțare din fonduri europene - Guvernul afirmă că ar da 900 de milioane de euro din Programul Operațional pentru Persoane Defavorizate. Cum, când întregul program, pe 7 ani, a fost de 518 milioane de euro?! Ministrul Boloș își începe mandatul cu o minciună. Vom demonstra acest lucru. Alocarea a 100 de milioane de euro pentru Casa Unirea, fantoma inventată de Liviu Dragnea - o instituție care nu face nimic, dar consumă bani publici. Între timp, agricultorii români au nevoie de sprijin din cauza creșterii prețurilor la îngrășăminte, dar primesc o promisiune”, susține Drulă.
„. Este rezumatul făcut de Cătălin Drulă pachetului de măsuri prezentat de guvernarea militaro-socialistă”, a transmis luni seara USR.
300 de milioane de euro pentru compensarea creşterii preţurilor
200 de milioane de euro pentru investiţiile cu impact major în economie
300 de milioane lei pentru firmele de transport rutier de mărfuri, de persoane şi pentru companiile de distribuţie
200 de milioane de euro pentru procesarea produselor agricole în România
5,2 miliarde de lei în 2022 sprijin pentru continuarea şi finalizarea contractelor în derulare
300 de milioane de euro grant capital de lucru pentru fermierii români
100 de milioane de euro pentru Casa de Comerţ Unirea, integrator de programe naţionale în agricultură
____________________
primă de 10% din valoarea produselor procesate pentru fermieri
ajutor de până la 400.000 de euro/ firmă pentru IMM-urile cu cheltuieli de plus 15% la utilităţi
ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor de peste un milion de euro,
decontare de 0,5 lei/litru la preţul final la pompă pentru firmele de transport rutier de mărfuri, de persoane şi pentru companiile de distribuţie
____________________
Valoarea tichetelor de masă va creşte de la 20,17 lei la 30 de lei
Norma de hrană pentru pacienţii din spitale şi vârstnicii instituţionalizaţi va creşte de la 11 la 22 lei
Creşterea alocaţiei zilnice de hrană de la 12 la 16 lei/zi, respectiv de la 16,6 la 22 de lei/zi, în funcţie de vârstă - protecţia copilului
Copiii şi tinerii din sistemul de protecţie socială, pentru unele nevoi personale: sum lunară crește de la 28 de lei la 150 de lei
Creşterea cu 58,5% a sumelor acordate anual copiilor şi tinerilor pentru îmbrăcăminte, încălţăminte şi rechizite,
Creşterea alocaţiei lunare de plasament de la 630 de lei la 900 de lei, iar în cazul copiilor cu dizabilităţi de la 945 de lei la 1.350 de lei.
Sprijin pentru familii: extinderea programului de fertilizare in vitro - numărul persoanelor care pot aplica creşte de la 300 la 5.000 în 2022;
____________________
Angajatorul poate acorda 200 de lei în plus pentru salariul minim, fiind o creştere voluntară scutită de taxe.
acordarea a 75% din salariu pentru angajaţii în şomaj tehnic până la sfârşitul anului, precum şi continuarea Kurzarbeit - reducerea programului de lucru
salariul minim în agricultură şi industria alimentară - 3.000 de lei brut,
Beneficiarii măsurilor sociale vor fi românii cu venit mediu sub 600 de lei, cei cu credite la bănci, pensionarii cu venituri mai mici de 1.500 de lei, persoanele cu dizabilităţi, persoanele cu venit minim garantat, elevii cu burse sociale, românii cu salariul minim, angajaţii care primesc tichete de masă şi pacienţii din spitale.
Vouchere pentru alimente de bază de 50 de euro la fiecare două luni vor primi familii cu cel puţin 2 copii sau monoparentale cu venit mai mic de 600 lei/lună, pensionari cu venit mai mic de 1.500 lei/lună, persoanele cu venit minim garantat, persoanele cu dizabilităţi.
Elevii care primesc burse sociale vor beneficia de vouchere de 30 de euro lunar pentru cumpărarea de alimente, rechizite şi haine.