Știri cu tagul: pib

Foto: Freepik
Economia germană s-a contractat la finele anului trecut, pe măsură ce inflaţia şi criza energetică şi-au făcut simţite efectele asupra consumului gospodăriilor şi investiţiilor de capital.

Sursă foto: Pexels (Towfiqu barbhuiya)
Specialiștii în economie vorbesc despre o criză aparentă, însă care nu îndeplinește condițiile. 

Sursă foto: Pexels (Nuno Alberto)
Prognozele pentru PIB-ul și economia Chinei ar putea fi mult mai sumbre decât se anticipase inițial, două bănci din țară corectându-și previziunile. 

Foto: Pexels
Banca Mondială a modificat, în scădere, prognoza de creștere economică pentru România, de la estimarea din ianuarie de 4,3%, la doar 1,9%.

Foto: gov.ro
Prim-ministrul Nicolae Ciucă arată, cu ocazia aniversării a 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană (UE), că Produsul Intern Brut al ţării s-a triplat în această perioadă, iar PIB-ul pe cap de locuitor a devenit de aproape patru ori mai mare, din 2006 până în 2021.

Foto: Pixabay
România va trebui să aloce anual, în următorii 10 ani, aproximativ 2% din PIB reprezentând contribuţia financiară aferentă proiectelor cu finanţare europeană, la care se adaugă necesarul pentru finalizarea întregii infrastructuri prezentate în Planul Investiţional pentru dezvoltarea...

1




pixel