După ce vedeta pop care a provocat recent un cutremur prin entuziasmul fanilor săi, și-a încheiat o parte din turneul ei din SUA, numit The Eras Tour, aceasta a ieșit la o întâlnire cu cunoscutul cântăreț britanic Ed Sheeran, care la momentul de față se află într-un tur mondial.
Întâlnirea dintre cei doi a avut loc într-un local exclusivist din New York. Joi seară, cei doi prieteni și colaboratori pe plan muzical au fost văzuți luând cina la clubul Zero Bond din New York City, scrie people.com
Swift a purtat o rochie în tonuri de culori ruginii din satin și mocasini negri cu platformă, în timp ce muzicianul din "Bad Habits" a optat pentru un look mai casual, cu un tricou alb și blugi negri.
Deși turneul lui Taylor Swift, care a început în Glendale, Arizona, în luna martie, trebuia să se încheie la Los Angeles pe 9 august, cântăreața a adăugat mai multe concerte în SUA și Canada pentru anul viitor.
Noua etapă a turneului susținută de megastarul pop se va desfășura în orașe precum Miami, New Orleans și Toronto, începând cu 18 octombrie și încheindu-se pe 23 noiembrie.
La începutul acestei săptămâni, Sheeran a dezvăluit că nu a primit încă vreo veste de la Taylor Swift pentru a înregistra o nouă versiune a piesei "End Game", melodia la care au colaborat pentru albumul Reputation, lansat de Swift în 2017.
În timp ce și-a făcut apariția în cadrul emisiunii lui Andy Cohen's Deep & Shallow Podcast, gazda l-a întrebat pe Sheeran dacă el și Swift au înregistrat deja o nouă versiune a acestei piese.
"Nu, nu am făcut-o. Nu, nu", i-a spus acesta lui Cohen. "Dar 1989 (versiunea lui Taylor) este următoarea care va fi lansată".
Subiectul a fost abordat după ce Cohen, în vârstă de 55 de ani, l-a întrebat pe Sheeran dacă se uită la turneele Eras Tour al lui Swift și Renaissance Tour al lui Beyonce, care coincid cu turneul său, Subtract Tour.
"Cred că ceea ce este frumos la show-ul fiecăruia este că fiecare dintre noi are ceva atât de individual pentru fanii lor", a explicat el. "Și fiecare are un spectacol diferit. Mi-ar plăcea să mă duc să văd spectacolul lui Taylor, dar cu toții cântăm în aceleași date în fiecare weekend. Cred că există o șansă anul viitor, când va fi în Marea Britanie."