Tesla anunţă un profit record, de 12,6 miliarde de dolari, în 2022

Autorul articolului: Echipa RadioDCNews |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Vânzările Tesla în Europa au atins cel mai scăzut nivel din ultimul an și jumătate
Vânzările Tesla în Europa au atins cel mai scăzut nivel din ultimul an și jumătate

Tesla a câştigat în 2022 mai mult decât a făcut-o vreodată într-un an fiscal, în pofida inflaţiei ridicate, a temerilor privind economia şi a perturbărilor din lanţurile de aprovizionare, transmite DPA.

Producătorul de vehicule electrice condus de Elon Musk şi-a majorat profitul cu 128% anul trecut, la 12,6 miliarde de dolari, în timp ce veniturile au urcat cu 51%, la 81,5 miliarde de dolari.

De asemenea, Tesla a anunţat că vrea să-şi extindă producţia în 2023 "cât mai rapid posibil" şi continuă să aibă ca obiectiv o creştere anuală de 50%.

Recent, investitorii şi-au exprimat îngrijorarea după reducerile de preţuri anunţate de companie, în contextul concurenţei ridicate de pe piaţa vehiculelor electrice.

În trimestrul patru din 2022, profitul net al Tesla a urcat cu 59%, la 3,7 miliarde de dolari, de asemenea un nivel record. Veniturile au crescut cu 37%, la 24,3 miliarde de dolari, depăşind estimările analiştilor.

În pofida rezultatelor financiare foarte bune, preţul acţiunilor Tesla a scăzut cu aproximativ 65% în 2022. Vânzarea de acţiuni Tesla de către Elon Musk pentru a finanţa controversata preluare a Twitter, pentru 44 miliarde de dolari, au fost percepute negativ de investitori.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel