The Rolling Stones va concerta în această vară.
Legendara trupă britanică a anunțat un turneu european de 14 concerte în 10 țări.
Turneul aniversar va marca 60 de ani de activitate a trupei The Rolling Stones.
Concertul din Londra va fi pe 25 iunie, în aceeași zi în care veteranul rocker Sir Paul McCartney va fi prezent pe scena Pyramid Stage, la Festivalul Glastonbury, potrivit Sky News.
Acesta este primul turneu nou al trupei de la decesul lui Charlie Watts, considerat unul dintre cei mai mari toboșari ai generației sale. Acesta a murit în august anul trecut, la vârsta de 80 de ani.
The Stones vor susține, de asemenea, un concert special pe Anfield, „casa” clubului Liverpool FC, primul lor concert pe stadionul din oraș, precum și alte 11 concerte în alte nouă țări.
Biletele vor fi puse la vânzare începând cu 18 martie.
Iată care sunt locațiile unde vor concerta cei de la The Stones:
Membrilor actuali Sir Mick Jagger, 78 de ani, Keith Richards, 78 de ani, și Ronnie Wood, 74 de ani, li se va alătura toboșarul Steve Jordan, 65 de ani, care a fost recrutat pentru a cânta în turneul „No Filter” al trupei Stones de anul trecut, când Watts nu a putut concerta din cauza problemelor de sănătate.
Veteranii rock-ului vor susține trei concerte în Marea Britanie, inclusiv două spectacole în Hyde Park din Londra. Primul dintre acestea va avea loc în același timp în care Sir Paul McCartney, în vârstă de 79 de ani, va cânta pe scena Pyramid Stage, din cadrul festivalului Glastonbury.
Între Sir Mick Jagger și Sir Paul McCartney a fost o rivalitate amicală cu privire la impactul formațiilor lor asupra publicului de-a lungul timpului.