TikTok revoluționează Europa. Funcția de shopping disponibilă în Spania

Autorul articolului: Dana Mihai |
Data publicării:
| Categorie: Știri
FOTO: freepik @cofentist_tm
FOTO: freepik @cofentist_tm

Utilizatorii din Spania ai aplicaţiei TikTok beneficiază, începând de marţi, şi de o funcţie de shopping, acesta fiind primul pas în extinderea afacerilor TikTok în Europa, transmite Bloomberg.

TikTok Shop a demarat în mod oficial marţi în Spania, după ce mai mulţi creatori au pus la punct magazine digitale şi au realizat legături între mesajele lor video şi diverse produse, de la suplimente naturiste şi până la friteuze electrice.

Lansarea acestei funcţii reflectă intenţia TikTok de a căuta pieţe alternative în contextul unei posibile închideri în SUA.

Gama de produse disponibile iniţial pe TikTok Shop în Spania variază de la produse de frumuseţe şi până la electrocasnice şi bunuri de larg consum, cu preţuri variind între trei şi 60 de euro, potrivit unei liste consultate de Bloomberg News.

TikTok Shop este cel mai mare motor de creştere al aplicaţiei după publicitate. TikTok şi-a triplat cumpărăturile înregistrate în SUA până la peste 100 milioane de dolari cu ocazia Black Friday, un semn că apropiata interdicţie nu a afectat interesul în rândul celor peste 170 milioane de americani care utilizează aplicaţia în fiecare lună. Firma mamă ByteDance şi-a propus majorarea de 10 ori a volumului vânzărilor în acest an, până la 17,5 miliarde de dolari.

TikTok s-a pregătit încă de la începutul anului pentru lansarea de conţinut ce poate fi achiziţionat pe marile pieţe din Europa, după ce un prim test derulat în Marea Britanie în anul 2021 a dat rezultate amestecate. Iniţial compania intenţiona să ofere funcţia Shop pe pieţele din Spania, Germania, Italia, Franţa şi Irlanda încă de la începutul anului, însă până la urmă şi-a amânat planurile pentru a se concentra pe piaţa din SUA, a dezvăluit Bloomberg News în luna mai.

În Spania, va trebui să concureze cu alte platforme chineze de comerţ electronic precum Shein, Miravia şi Temu. 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel