Tort pentru Sfântul Andrei. Cadoul dulce cu blat de cocos și caramel

Ema Apostu |
Data publicării:
| Categorie: Lifestyle
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Dacă vrei să le faci celor dragi un cadou, le poți pregăti un tort delicios cu blat de cocos și caramel.

Ingrediente

Pentru blat

8 ouă mari
200 g zahăr
100 g fulgi de nucă de cocos
100 g făină
100 g amidon
1 lingura praf de copt
100 g unt topit
sare

Pentru sirop

150 ml lapte
1 lingură zahăr vanilat (pudră)

Pentru crema caramel

300 g zahăr
600 ml smântână pentru frişcă
150 g unt
375 g mascarpone
1 întăritor de frişcă (dacă este necesar)
1 plic zahăr vanilat
un praf de sare

Pentru glazură

400g zahăr
2 pahare cu lapte
50g unt
esenţa de vanilie

Cum se prepară tortul cu blat de cocos şi cremă caramel

Preîncălzeşte cuptorul la 170 de grade şi tapetează o tavă cu hârtie de copt. Separă albuşurile de gălbenuşuri. Într-un castron încăpător adaugă albuşurile şi aproximativ 1/2 linguriţă de sare şi, cu ajutorul mixerului, bate-le până obții o spumă tare. Încorporează apoi 100 g de zahăr, treptat, amestecând la viteză maximă, potrivit retete.acasa.ro.

Separat, în alt bol, mixează bine gălbenuşurile cu un praf de sare, apoi adaugă restul de zahăr. Amestecă foarte bine, până când zahărul se topeşte şi obţii o spumă fină. Separat, într-un bol încăpător, amestecă făina cu praful de copt şi amidonul. Toarnă totul peste gălbenuşuri şi amestecă uşor. La final, adaugă nucă de cocos. După ce s-a încorporat bine în compoziţie, adaugă 1/3 din compoziţia de albuș, amestecând uşor cu ajutorul unei spatule, folosind mişcări circulare. În acest fel, aerul nu se va pierde, iar blatul va ieşi pufos. Procedează la fel cu restul de albuş.

Toarnă compozita în tava pregătită şi coace-l timp de aproximativ 30 de minute. Când este gata, lasă-l să se răcească. Între timp, prepară crema. Pune zahărul la caramelizat. Când acesta s-a topit complet şi are o culoare aurie (atenţie să nu îl arzi!), adaugă 300 ml de frişcă lichidă şi amestecă încontinuu, până obţii o compoziţie omogenă.

Când începe să se îngroaşe, adaugă untul. Fierbe caramelul obţinut până ajunge la consistenţa dorită, apoi lasă-l să se răcească, până ajunge la temperatura camerei. Când s-a răcit complet, adaugă crema mascarpone şi un praf de sare şi amestecă foarte bine cu ajutorul mixerului.

Separat, într-un alt bol, se bate frişca bine şi se adaugă întăritorul de frişcă. Încorporează frişca în crema preparată anterior. Taie blatul în trei bucăţi egale şi însiropează-l cu laptele călduţ în care ai topit un plic de zahăr vanilat. Împarte crema în trei părţi egale. Adaugă primul strat de cremă pe primul blat, acoperă cu cel de-al doilea blat şi adaugă şi cel de-al doilea strat de cremă, iar la final pune ultima bucată de blat. Toarnă restul de cremă deasupra şi înveleşte tortul complet. Lasă-l la frigider măcar trei ore.

Între timp prepară glazura. Topeşte zahărul într-o crăticioară pentru sosuri. Când devine auriu, adaugă laptele. Mixează până obţii o compoziţie omogenă, apoi încorporează untul, amestecând foarte bine. Lasă glazura să se răcească la temperatura camerei, înainte de a o turna peste tort.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel