Prescripția faptelor penale nu este o măsură care se găsește doar în Codul Penal din România. Ea se regăsește în majoritatea codurilor penale ale statelor din Europa.
Practic, prin prescripție înțelegem că care a comis fapte ilegale scapă de urmărirea și răspunderea penală. Potrivit Shtiu, scopul și efectul termenelor de prescripție sunt protejarea inculpaților. Există trei motive cunoscute în istorie pentru adoptarea acestora:
Cu excepția dosarelor cu infracțiuni de genocid, crime împotriva umanității și crime de război, prescriția poate fi aplicată în toate cazurile penale.
Articolul 154 din Codul Penal prevede clar care sunt termenele de prescripţie a răspunderii penale:
a) 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani;
b) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani;
c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;
d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani;
e) 3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amenda.
Potrivit legii în vigoare, termenele de mai sus încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii. În cazul faptelor continue, termenul de prescriere pornește de la data încetării acțiunii sau de la data săvârșirii ultimei activități penale.
Cert este că prescripția penală reprezintă o modalitate prin care infractorii pot să scape de pedeapsă. Această măsură este un atu pentru munca avocaților, care în felul acesta pot lungi prin diferite tertipuri judiciare judecata dosarului până când faptele se prescriu.