Astăzi, 13 iunie, creștinii ortodocși sărbătoresc „Înălțarea Domnului”, o zi care în România este decretată „Ziua Eroilor”. Conform tradiției, această sărbătoare are loc în fiecare an la 40 de zile după Paște, într-o zi de joi.
Ce este „Înălţarea Domnului”
„Înălţarea Domnului”, cunoscută şi sub numele de „Ispas” sau „Paştele Cailor”, este o sărbătoare creştină esenţială care marchează încheierea prezenţei fizice a lui Iisus Hristos pe pământ şi ascensiunea sa la cer. Hristos s-a înălţat la cer de pe Muntele Măslinilor, în văzul Apostolilor şi a doi îngeri. Cei din urmă, conform doxologia.ro, le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca aceştia să nu se lase copleşiţi de durerea despărţirii.
„Mântuitorul şi-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar pe când îi binecuvânta s-a înălţat la cer, în timp ce un nor l-a făcut nevăzut pentru ochii lor”, conform sursei citate.
Tradiţii şi obiceiuri pentru „Înălţarea Domnului”
Astăzi, credincioșii ortodocși participă la slujbe speciale pentru a comemora momentul în care Iisus Hristos s-a înălțat la ceruri în prezența discipolilor săi.
În unele locuri, se păstrează tradiția de a consuma alimente binecuvântate de preot în timpul slujbei de Înălțare.
De „Înălțarea Domnului”, oamenii se salută folosind cuvintele „Hristos s-a Înălțat!” și „Adevărat s-a Înălțat!” timp de 10 zile.
Conform obiceiurilor, în această zi nu se coase, nu se țese, nu se spală și nu se fac treburi grele la câmp sau în gospodărie.
Gospodinele colorează ouă pentru ultima dată în acest an, iar vopseaua rămasă trebuie pusă la rădăcina unui pom.
Se agață leuștean la porți și ferestre pentru a ține strigoii la distanță. De asemenea, oamenii poartă frunze de nuc și leuștean la brâu, amintind de frunzele purtate de Iisus Hristos când s-a înălțat la ceruri.
În unele regiuni, casele sunt împodobite cu crenguțe de paltin, iar animalele din ogradă, în special vitele, sunt bătute ușor cu frunze de leuștean pentru a se îngrășa și a fi sănătoase tot restul anului.