Traficul de internet fix a ajuns la 50 GB/lună/locuitor. Raport ANCOM

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Lifestyle
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Raportul ANCOM privind piaţa telecom în prima jumătate a anului 2021, principalele evoluţii.

"În prima jumătate a anului 2021, internetul revine la ritmurile susţinute de creştere pre-pandemie: 3% creşterea numărului de conexiuni, 6% creşterea traficului de internet fix. Tot în acest semestru, am depăşit numărul de 3 milioane de gospodării conectate cu fibră până acasă, capabile de super-viteze. În ceea ce priveşte internetul mobil, circa 70% dintre conexiuni sunt 4G şi 5G, în creştere semestrială de 4%, astfel că traficul mediu lunar per locuitor a ajuns la aproape 6 GB", a declarat vicepreşedintele ANCOM, Eduard LOVIN, cu ocazia celei de-a 18-a ediţii a Galei Comunicaţii Mobile.

Internet fix

- Cu +166 mii noi conexiuni în primele 6 luni, numărul total a ajuns la 5,85 milioane (+3%), 82% permiţând viteze care depăşesc 100Mbps;
- Traficul mediu lunar a ajuns la 50 GB per locuitor (aproape 1,7 GB/zi);
- La nivel naţional, 7 din 10 gospodării deţin conexiuni de internet fix, adică 8 din 10 în mediul urban şi 6 din 10 în mediul rural, însă creşterea din rural (+6%) este net superioară celei din urban (+1%);
- După numărul de conexiuni, primii 3 furnizori erau: RCS&RDS (61%), grupul Telekom (17%) şi Vodafone (12%).

Internet mobil

- Numărul total de conexiuni active (20,5 milioane) a rămas relativ neschimbat, iar 69% dintre acestea permit 4G şi 5G;
- 18,8 milioane (+1%) conexiuni sunt legate de telefonia mobilă, realizate prin intermediul telefoanelor mobile, iar 1,7 milioane sunt dedicate internetului mobil, realizate prin modem/card/USB (-6%);
- Traficul mediu lunar a fost de 5,8 GB per locuitor, adică aproape 200 MB/zi;
- După numărul de conexiuni active, primii 3 furnizori erau: Orange (39%), Vodafone (25%) şi RCS&RDS (20%).

Telefonie mobilă

- Numărul de cartele SIM active rămâne relativ constant, iar creşterea cu 300 mii a numărului de cartele SIM cu abonament a fost anulată de scăderea cu 400 mii a numărului de cartele SIM preplătite;
- Traficul de voce se menţine la aproximativ 35 miliarde minute (-1%), însemnând o medie lunară per locuitor de 5 ore şi 4 minute, în timp ce traficul SMS s-a înjumătăţit în ultimii doi ani, ajungând la o medie lunară de 24 SMS/locuitor;
- În funcţie de numărul de cartele SIM active, primii 3 furnizori erau: Orange (38%), Vodafone (29%) şi RCS&RDS (17%).

Telefonie fixă

- Scăderea numărului de abonaţi şi de linii a continuat (-8%), însă traficul total de voce a scăzut cu doar 4%;
- În funcţie de numărul de abonaţi, primii 3 furnizori erau: RCS&RDS (40%), grupul Telekom (37%) şi Vodafone (21%).

Televiziune

- 7,8 milioane de abonaţi la servicii TV (-0,1%), dintre care 6,0 milioane prin cablu (77%, în creştere semestrială cu +3%), 1,6 milioane prin satelit-DTH (-9%) şi 0,1 milioane (-3%) prin IPTV;
- În funcţie de numărul de abonaţi, primii 3 furnizori erau: RCS&RDS (63%), grupul Telekom (14%) şi Vodafone (11%).

Venituri din sectorul telecom

- Veniturile din sectorul telecom au înregistrat o uşoară scădere (-1%) în prima jumătate a anului 2021, totalizând 8,4 miliarde de lei (1,7 miliarde de euro);
- Telefonia mobilă a generat 36% din totalul veniturilor, internetul fix şi mobil 33%, retransmisia programelor TV 14%, telefonia fixă 9%, iar celelalte tipuri de reţele/servicii 8%;
- În funcţie de veniturile obţinute din comunicaţii electronice, primii 3 furnizori erau: Orange (25%), Vodafone (24%) şi grupul Telekom (24%).

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel