John Travolta, cunoscutul actor de la Hollywood, este recunoscut pentru rolul său de tată devotat, cu o viață axată pe familia sa. Cu toate acestea, o tragedie cumplită a lovit viața acestuia în timpul unei vacanțe de familie în Bahamas, acum câțiva ani.
Jett s-a născut cu autism și le-a schimbat viața părinților lui imediat ce a venit pe lume.
„Nu pot să-mi imaginez cum ar fi viața fără Jett. După ce s-a născut și fusese curățat, l-am ținut în brațe câteva ore în timp ce Kelly dormea. Iar când veniseră să mi-l ia ca să-i facă niște analize, le-am spus că nu se poate să mi-l ia atunci, să facă toate testele în altă zi. O luasem puțin razna!”, a declarat actorul în revista People.
La momentul tragicei întâmplări, fiul lor, Jett, avea 16 ani, iar John Travolta împreună cu cei din familie se aflau într-o vacanță pe Insula Grand Bahama. Care au fost detalii exacte ale evenimentului?
„Bătea cineva cu putere în ușa camerei de la etaj, unde dormeam noi. Am fugit jos, la parter, cu soția mea ca să-l ajutăm pe fiul nostru”, a început să povestească John. Cei care aveau grijă de Jett erau deja lângă el și încercau să-l salveze pe băiat în timp ce acesta avea o criză. „Una din bone îl apăsa pe piept, eu făceam respirație gură la gură. Am înlocuit-o pe doamna care îl resuscita…”, a continuat vedeta să dezvăluie.
Jett făcea astfel de crize epileptice în mod obișnuit, așa că familia lui era pregătită pentru așa ceva. Cu toate astea, de data asta, nu l-a mai putut salva nimeni…
Tarino Lightbourn, medicul de pe ambulanță care a ajuns la fața locului și-a amintit cât de disperat era actorul în timp ce își resuscita fiul, iar soția lui, Kelly Preston, se uita la fel de disperată la el. Doctorul îl vedea pe actor plângând în încercarea lui de a-l salva pe Jett. „Plângea, avea ochii roșii. Țin minte cum se uita în sus, spre tavan, și cum îl implora pe Dumnezeu să-l ajute”, a mărturisit Tarino.
Lightbourn a însoțit adolescentul la spitalul de urgență și a fost martor la momentul dureros când părinților li s-a dat vestea tragică a trecerii în neființă a fiului lor, Jett Travolta. "John s-a retras în spatele perdelei de lângă pat pentru a-și lăsa lacrimile să curgă. Durerea era evidentă în ochii săi, iar iubirea profundă pentru fiul său era vizibilă... În momentul în care și-a ținut fiul în brațe, am auzit cum i-a șoptit «Îmi pare rău, Jett!», cred că încerca să exprime «Iartă-mă, Jett, am făcut tot ce am putut!»", a relatat el.