Noaptea de Revelion nu a fost lipsită de incidente. Pompierii au intervenit în mai multe localități din țară.
Un bătrân în vârstă de 92 de ani din localitatea Pârâul Pântei, comuna Borca, a murit în noaptea de Revelion după ce patul în care dormea lângă o sobă a luat foc, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, scrie Agerpres. Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a declarat că victima s-a intoxicat cu monoxid de carbon.
"Până la sosirea militarilor, din interiorul casei a fost evacuat un bărbat de 92 de ani, în stare de inconştienţă, intoxicat cu monoxid de carbon. Echipajul SMURD a preluat victima şi imediat a început efectuarea manevrelor de resuscitare. Din păcate, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestuia de către un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Pompierii au stabilit că efectul termic produs de amplasarea necorespunzătoare a patului lângă sobă este cauza probabilă de producere a incendiului.
Garda de intervenție Sebeș a intervenit în această dimineață pentru localizarea și stingerea unui incendiu în localitatea Petrești. Mai multe echipaje de pompieri au fost trimise la fața locului.
La ajungerea pompierilor incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 30 mp la acoperișul unei anexe.
Din fericire nu au fost înregistrate victime, dar pagubele sunt însemnate.
Un puternic incendiu a avut loc și la o casă de locuit din Fălticeni, județul Suceava. Pompierii militari au intervenit cu mai multe autospeciale.
Casa este cu etaj, iar incendiul se manifesta generalizat la nivelul parterului. Din nefericire, în interior a fost găsit trupul carbonizat al proprietarului, un bărbat de aproximativ 55 ani.
Flăcările au izbucnit, cel mai probabil, de la jarul unei țigări nestinse. Posibil ca proprietarul să fi adormit cu țigara aprinsă, susțin cei de la ISU Suceava.
Pompierii militari au intervenit în noaptea dintre ani și pe o stradă din Târgu Mureș, pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească.
Incendiul se manifesta violent la o anexă pe cca. 100 mp, cu pericol de propagare la locuință.
Flăcările au fost stinse în scurt timp de pompieri și nu au fost înregistrate victime. Pagubele sunt însă însemnate.