UE schimbă regulile privind cumpărăturile online

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Uniunea Europeană e pe punctul de a adopta noi reglementări în domeniul comerţului pe internet.

Uniunea Europeană e pe punctul de a adopta noi reglementări în domeniul comerţului pe internet. Miniştrii comunitari pentru comerţ au agreat ieri, la Bruxelles, pachetul de prevederi care conduc la o protecţie mai bună a consumatorilor. Printre ele se numără obligativitate platformelor online de a instala la vedere butonul prin care un client se poate retrage cu uşurinţă din contract. Corespondentul RRA Bogdan Isopescu are detalii, după şedinţa Consiliului pentru Competitivitate.

Consiliul pleacă de la premiza că, odată cu avansul digitalizării şi odată cu perioada pandemiei, numărul serviciilor financiare contractate online a crescut, de unde şi nevoia de a moderniza cadrul de reglementare adoptat în urmă cu 20 de ani. Vorbim de achiziţii online de produse sau servicii precum bunuri, asigurări, planuri de investiţii sau pensii, însă prevederile din directiva privind drepturile consumatorilor au fost extinse şi asupra abonamentelor de telecomunicaţii, plăţi suplimentare sau penalităţi. Conform poziţiei Consiliului, prevederile aduc un plus de siguranţă şi clarificări pentru consumatori, iar reglementările în sine fac cadrul legislativ mai coerent. Acest cadru permite statelor membre să aibă o abordare unitară la nivel european şi, în acelaşi timp, lasă la latitudinea planului naţional să crească gradul de securitate în funcţie de caz. Una din noutăţi este obligaţia platformelor online de a pune la vedere butonul prin care un client se poate retrage dintr-un contract, informează Rador.

Ebba Busch, ministrul suedez pentru mediul de afaceri: Butonul de anulare a tranzacţiei face mai clară modalitatea de retragere din acel contract sau din acea achiziţie. De asemenea, când vânzătorul online foloseşte instrumente, precum sfaturi predefinite sau căsuţe pentru discuţii, consumatorul va avea dreptul să intre în legătură cu o persoană reală pentru a înţelege mai bine efectele contractului pe care urmează să îl accepte.

De asemenea, în cazul contractelor pe termen lung, consumatorul va avea la dispoziţie o perioadă de 14 sau 30 de zile, în funcţie de domeniu, pentru a se retrage din acel contract online fără a plăti penalizări. Propunerea Consiliului va fi trimisă spre negocierea cu Parlamentul European, iar după adoptare, operatorii online vor avea la dispoziţie şase luni pentru a o implementa, potrivit sursei citate.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel