Un american a predat unui adăpost de animale 836 de peruşi

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Lifestyle
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Un american a făcut o donație impresionantă unui adăpost de animale. 

Peste 800 de peruşi au fost încredinţaţi unui adăpost de animale din Michigan de către fiul unui bărbat care îi creştea înghesuiţi într-o cameră din locuinţa sa, au anunţat centrul şi media locale, relatează agenţia AFP luni, scrie Agerpres. 

"Trei asociaţii pentru protecţia păsărilor colaborează în prezent pentru a salva cei peste 800 de peruşi care au fost lăsaţi la noi", a scris duminică pe Facebook Detroit Animal Welfare Group.

Fiul unui colecţionar de animale



Fiul unui colecţionar de animale, al cărui proiect de creştere a păsărilor a scăpat de sub control, a adus mai întâi la adăpost 497 de peruşi, în Ajunul Crăciunului, apoi a revenit duminică cu alte 339 de păsări.

"Un cadou de Crăciun la care nu ne aşteptam", a comentat Detroit Animal Welfare Group.

"Aceste păsări provin dintr-un mediu extrem de nesănătos, iar iresponsabilitatea proprietarului lor este supărătoare", a continuat adăpostul.

Îi ţinea încuiaţi în cuşti



Proprietarul peruşilor îi ţinea încuiaţi în cuşti într-o cameră din locuinţa sa şi cheltuia 1.200 de dolari pe lună pentru a-i hrăni, potrivit fiului său, citat de Detroit Free Press.

"Stăteau unii peste alţii şi se sufocau. Erau foarte, foarte stresaţi, cu greu se puteau mişca. A trebuit să îi scoatem şi să îi punem în cuşti separate", a explicat pentru publicaţia citată Kelley LeBonty, directoarea Detroit Animal Welfare Group.

Peruşii vor fi disponibili pentru adopţie după ce vor fi consultaţi de un medic veterinar, unii dintre ei necesitând îngrijiri urgente, a precizat asociaţia, care a notat că adoptarea unei astfel de păsări reprezintă o responsabilitate serioasă, durata de viaţă a unui papagal fiind cuprinsă între 6 şi 15 ani.

În Statele Unite, persoanele care cresc animale cărora nu le oferă o îngrijire adecvată pot fi urmărite penal. Detroit Animal Welfare Group a subliniat, însă, că nu a contactat autorităţile americane în cazul peruşilor salvaţi. 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel